Povestea spune că a fost odată, într-un ținut îndepărtat, un împărat căruia îi plăceau atât de mult hainele încât ar fi cheltuit tot ce avea pentru îmbrăcămintea să.
Într-o buna zi, au venit în acel ținut doi negustori hoți care au găsit o modalitate de a-l păcăli pe împărat și a-i lua sume mari de bani. I-au spus că ei fac haine scumpe, sofisticate, speciale, pe care cei proști însă nu le pot vedea. Împăratul a căzut pradă iluziei de a avea haine nemaivăzute și a acceptat să i le țeasă acei hoți. Oamenii din jur nu îndrăzneau să spună că nu văd nimic din ce ‘țeseau’ impostorii de teamă că ar putea fi judecați drept proști, nepotriviți pentru locul lor în împărăție. Așa că se făceau că văd haine nemaipomenite, îi turnau împăratului tot felul de cuvinte elogioase, pe care acesta le asculta cu mare bucurie.
Când a venit vremea ca împăratul să iasă la paradă în hainele invizibile, toți salutau măreția și strălucirea hainelor. Doar un copil a avut curajul de a vedea ceea ce era evident: împăratul era gol. Vocea inocenței s-a auzit și toată împărăția a răsunat: împăratul e gol!

Sună cunoscut? Ați mai întâlnit astfel de situații?
Cu siguranță, există comportamente similare în organizații.
Cu cât cineva este mai sus în organizație, cu atât are șanse mai mari de a fi înconjurat de oameni care îi spun ce vrea să audă. Cu cât liderul are niște slăbiciuni mai mari, cum avea împăratul pentru haine, cu atât ceilalți vor găsi mai ușor modalități de a jongla cu acestea în beneficiul lor, astfel încât să își facă viață mai ușoară.
Din fericire, există și câte un om integru, unul care își spune punctul de vedere asertiv, care arată cu precizie cum stau lucrurile. Uneori este marginalizat de cei preocupați cu ridicarea osanalelor; alteori de șef însuși, care este prea orbit de propriul ego și de ‘castelele de nisip’ ridicate în jur de cei care îi cântă în strună. Cu oarece noroc, cel care arată realitatea ajunge să fie ascultat. Dar durează mult, există riscuri asociate: oamenii buni pleacă din firmă, rezultatele sînt în scădere, credibilitatea echipei de management este pusă la îndoială.

Ce e de făcut?

Voi face o paralelă cu teatrul. În piesele de teatru, toți regii aveau un nebun, o persoană care avea imunitate. Nebunul regelui are dreptul să îi spună orice, pe el nu se supară maiestatea sa.
Rolul nebunului regelui (sau al copilului din povestea cu împăratul gol) poate fi luat de un coach, un mentor, o persoană care are un nivel mare de credibilitate și care are îndrăzneala de a-i spune șefului firmei, liderului, ceea ce pentru alții din firmă poate părea indicibil.
Un bun coach, mentor, are responsabilitatea morală de a umbla cu o oglindă metaforică la el, astfel încât să îi arate liderului părțile sale de umbră. Când acesta înțelege, acceptă aceste părți, lucrează pentru a le aduce în conștient și a le stăpâni, va fi mai puțin expus, vulnerabil, nesigur.
Îmi povestea recent o clientă, CEO al unei firme mari, că întotdeauna a avut un coach care a acompaniat-o în mandatele pe care le-a avut, i-a dat perspective diferite, i-a confirmat sau infirmat niște presupuneri. Nu a avut mereu același coach, diverse perioade cer perspective diferite.
Pe de altă parte, aud și despre oameni în poziții de leadership care spun că nu au timp de coaching. Nu au timp să se oprească pentru a reflecta, a analiza, a auzi alte păreri, întrebări, perspective. Mă întreb cum putem aprecia timpul necesar pentru a sta cu cei din echipă dacă noi înșine nu găsim o oră lunar, în care să ne oprim și să avem o conversație despre ceea ce facem, ce merge și ce ne-ar duce la alt nivel.
Îmi spunea astăzi o altă clientă de-ale mele că de multe ori, tocmai în sesiunile de coaching, în conversație, îi veneau soluțiile, că a învățat să se oprească și să se uite din alte perspective în acest an în care am lucrat împreună.

Apoi, aș recomanda ca liderul să fie într-o călătorie continuă de descoperire de sine, de dezvoltare. Toată viața putem să învățam ceva nou, putem să ne schimbăm perspectivele. Dacă vrem, desigur.

Asocierea cu diverse cluburi, asociații, poate fi o altă idee: acolo întâlnim alți oameni cu responsabilități similare, preocupări ca ale noastre, putem auzi alte perspective sau să ne testăm propriile gânduri, presupoziții;

Un exercițiu care pare simplu dar e greu de făcut este să ascultăm mai mult. Natura ne-a înzestrat cu două urechi și o gură: să ne folosim mai mult auzul decât vorbitul. Sigur vom afla multe. Aceasta presupune răbdare, încredere în celălalt, credință că orice interacțiune ne este utilă.

O altă sugestie este să spunem ‘Da, și asta înseamnă că…’, în loc de ‘Da, dar’ sau ‘Nu’;

Cărțile, de management, beletristica, biografiile sînt mereu o sursă de inspirație

Plimbările cu un prieten și discuțiile diverse, inclusiv ce ne frământă, pot să ne ajute să punem ordine în minte și să exersăm ascultarea;

Aș sugera ca liderii să angajeze oameni tineri care au acel ‘healthy disrespect’ față de șef; dar și pe cineva cu multă experiență, care să nu intre în concurență cu ei, să îi sfătuiască, așa cum am văzut în filmul ‘Internul’;

Esențial pentru o organizație este să existe o cultură a feedbackului deschis, în care oamenilor să nu le fie teamă să își spună părerea; aș recomanda aici cartea lui Amy Edmondson ‘The Fearless Organization’.

Nu am pretenția unei liste exhaustive. Daca ținem însă cont de o parte din aceste sugestii, poate că facem un pas mic spre o cultură organizațională mai bună, în care hainele împăratului sînt apreciate când chiar arată bine și corectate când este necesar.

Read More

Spune-ne despre tine, cine ești, ce faci?

Bună, sunt Mihnea și consider că după 15 ani de căutări am găsit job-ul în care simt că nu am muncit o zi deși poate au fost zile în care am ”trudit” mai mult de 12 ore. Au fost 15 ani frumoși de căutări, de dezvoltare continuă și reinventare. Primii 10 ani din carieră i-am petrecut într-o corporație din industria asigurărilor de sănătate, în zona de operațiuni. Acum 5 ani am renunțat la confortul unui birou convențional și mi-am mutat activitatea în zona de teambuilding și training.

Ce te caracterizează?

Anduranța , predictibilitatea, Optimismul și buna dispoziție ( cel puțin așa umblă vorba în sat).
Menționez anduranța sub forma de efort susținut pe termen lung, iar predictibilitatea în sensul în care oamenii din jurul meu au calibrate corect așteptările față de mine. De asemenea, reușesc chiar și în momentele grele să găsesc un dram de voie bună și ceva pozitiv în ceea ce se întâmplă.

Ce preocupări ai?

Mă preocupă oamenii, în diverse forme, culori, momente și stări de spirit. Când spun oameni, mă refer la evoluția și dezvoltarea lor prin provocările aduse de experimentarea în afara zonei de confort, de la training clasic până la activități de adventure.
Mă pasionează muzica, atât din postura de ascultător, cât și din cea de interpret.
Îmi place să îmi petrec timpul liber experimentând senzații și locuri noi, de la sporturi extreme până la piese noi de teatru. Aceste experiențe mă inspiră și mă încarcă cu multă energie pozitivă.

Am observat că ai o atitudine optimistă, ce faci ca să o menții?

Consider că optimismul este atât natural, cât și o alegere, uneori. Nu sunt o persoană optimistă, ci, mai degrabă, o persoană pragmatic optimistă (nu știu dacă există acest termen oficial), de multe ori aleg să am o atitudine pozitivă, fără a ignora riscurile sau părțile mai puțin pozitive din viața mea. Riscurile sau problemele nu dispar prin a fi optimist, însă cred că pot fi rezolvate mai ușor.
Îmi păstrez optimismul rămânând conectat cu colegi și prieteni, setându-mi target-uri pentru viitor și având un echilibru în task-urile de zi cu zi și timp de deconectare.

De ce training și business development?

Mantra vieții mele este despre a evolua, despre a crește puțin (sau mai mult, depinde de zile) în fiecare zi. Drept urmare, Training și Business Development mi s-a părut cea mai naturală alegere cu putință. Pentru mine este foarte satisfăcător sentimentul de a facilita dezvoltarea altor persoane sau business-uri. Îmi place să cred că prin training și business development las o ”amprentă” în urma mea, acest aspect fiind foarte important pentru mine în relația cu munca pe care o fac.

Ce sfat ai da unui om cu 15 ani mai mare decât tine? dar unuia mai mic cu 15 ani?

Sincer îmi e greu să sfătuiesc un om cu 15 ani mai mare decât mine, mai ales că nu există stereotipuri pentru oameni la 48 de ani de care să mă pot lega. Probabil l-aș sfătui să își facă timp să împărtășească cât mai mult din experiențele si know-how-ul lui/ei cu cei care sunt interesați, si să se bucure de realizările de până atunci.
E o listă lungă de sfaturi pe care le-aș da unei persone de 18 ani, nu știu în ce măsură m-ar asculta însă. Pentru cei mai mulți dintre noi este vârsta la care avem senzația că știm despre ce e viața și că nu avem nevoie de nimeni și nimic să realizăm ceea ce ne-am propus. Cred că cel mai relevant sfat din această listă lungă este să se bucure atât de realizări, cât și de eșecuri, și să își ia timp să analizeze și să tragă niște concluzii după fiecare. Și nu în ultimul rând, să nu se arunce cu capul înainte, nu tot ce zboară se mănâncă.

Read More

”Energize everyone, every day!’ (Energizează-i pe ceilalți în fiecare zi) este principiul central de leadership la Grupul Lego. Pentru cei de la această companie, a fi lider înseamnă a acționa, a demonstra niște comportamente. Acestea sunt: curaj, curiozitate, concentrare (ca să nu spun focus).

Mi se pare că ilustrează o mare parte din ceea ce ar fi de dorit să fie un lider în această perioadă: un exemplu de energie, de acțiune, de reziliență, de sprijin, concentrare pe ceea ce contează, empatie pentru cei pe care îi conduce. De ce acum, mai mult decât oricând?
Pentru că pandemia aceasta pare ca un drum printr-o ceață deasă, căruia nu îi vedem capătul, uneori se clatină chiar speranța unei luminițe undeva, în apropiere.

Ne-am ținut într-un oarecare echilibru anul trecut, susținuți de gândul că se va termina curând, de câteva acțiuni individuale sau de grup, de niște webinare, cursuri, cărți, întâlniri virtuale la cafea, dar parcă și acestea ni se par acum cusute cu ață albă. E nevoie de altceva, ceva și mai sincer, mai profund, mai uman.

Dincolo de direcție, claritate, comunicare, aș spune că e necesar ca liderii să arate înțelegere, compasiune, să fie container pentru echipele lor, dar să și dea speranță și energie.
Este ușor să vorbim despre ce ar fi bine să facem dar este greu de aplicat. Toată lumea este afectată de pandemie. Toți avem un nivel de oboseală, de saturație față de starea curentă.

Ce cred că e esențial acum este să ne gestionăm corect propria minte, întâi.
Aseară, la acupunctură, după o zi cu mai multe sesiuni de coaching, meetings virtuale, discuții la telefon, emails, mă simțeam obosită, parcă trasă în toate direcțiile. Acolo însă, după câteva minute, am făcut un efort de a-mi pune gândurile în ordine, de a mă uita de sus la ziua mea, de a mă obiectiva.

Avem senzatia că lucram foarte mult (de multe ori chiar lucrăm), că nu mai putem, că am obosit, că nimeni nu ne înțelege, că sîntem singuri pe lume și așa mai departe, putem continua cu concluziile și, de fapt, să ‘jump to confusion’ și să generalizăm distructiv.
Capacitatea de a ne ține în echilibru propria minte ne face câștigători sau ne duce într-o vale a plângerii.

Mintea e asemenea unui om care, câteodata, alunecă pe gheață și cade. Îl vedem, putem să îl ajutăm să se ridice, să se repună pe picioare, sau trecem pe lânga el, lăsându-l de izbeliște. Dar parca nu am abandona pe altcineva așa, nu?

Ca să putem arăta direcția, să putem face planuri pe termen mediu, să creăm sentimentul de încredere și siguranță, aș îndrăzni să spun că ‘trebuie’ să ne energizăm pe noi ca să putem să îi energizăm pe ceilalți; să facem eforturi zilnic de a ne ține în echilibru propria minte, așa cum un păpușar își controlează păpușa.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#selfleadership
#enablingchange

Read More

”Am avut, ca mai toata lumea, momente bune și momente grele, în istoria firmei. Am avut însă parte de câțiva oameni care m-au susținut. Așa este o persoană care ne-a fost client, prieten, care a fost de multe ori alături de mine când eram nesigură. Acest om m-a ajutat financiar într-o situație dificilă; a fost disponibil de fiecare dată când îi spuneam că am nevoie să vorbim. Nu a fost un mentor declarat, eu așa l-am considerat mereu. Uneori mă asculta, alteori mă provoca, nu era de acord cu unele afirmații de-ale mele, eu mă frustram, apoi înțelegeam că o făcea ca să îmi dea alte perspective, că mă ajuta să devin un om mai bun.

Ne știm de douăzeci de ani. Orice s-ar întâmpla, știu că nivelul meu de apreciere și respect față de acest om va fi mereu la cote înalte, că niciodată nu voi uita cine a fost lângă mine, cine mi-a dat din timpul său când aveam senzația că nu mai știu încotro, când mă simțeam oarecum singură pe lume.

Astfel de oameni nu sunt însă pe toate drumurile. Nu îi întâlnim în fiecare zi. Unii sunt, poate, pe lângă noi, din diverse interese, alții sunt acolo conjunctural. Călătoria noastră împreună este precum călătoria cu trenul: unii au bilet până la prima stație, alții până la a treia, alții sunt acolo pe termen lung. Sigur, sunt și situații în care ești aruncat din tren, dar acelea sunt de o altă factură, mai joasă, nu mă voi opri asupra lor.

Poate că apreciem oamenii doar cu trecerea timpului, poate că anii ne arată cine ne e susținător, cine e detractor, cine se dezbară de noi ca de șosete folosite o dată. Poate că învățam doar când experimentăm pe propria piele, iar textele sunt doar maculatură pentru mulți.

Cred însă că dacă nu învățăm să apreciem pe cei care ne-au fost alături dezinteresat, la greu, ne punem o pată întunecată pe propria karma. Ceilalți vor supraviețui fără noi, dar noi cum ne uităm oare în oglindă?”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#friendship

Read More

”Poate vă amintiți de filmul ”My Fair Lady”. Un celebru profesor de fonetică pune pariu cu un amic că poate transforma o fată din clasa de jos, fără educație, astfel încât să fie percepută ca aparținând înaltei societăți. Subiectul său este Eliza Doolittle, care este de acord să ia lecții de vorbire, să se supună acțiunilor de transformare ale profesorului. Operațiunea reușește, toată lumea e fericită, chiar dacă parcursul nu a fost fără peripeții.

Practic, este vorba despre cineva care a îndrăznit să creadă că o persoană poate deveni cea mai bună versiune a sa, să facă ceva în acest sens, iar acea ‘profeție’ s-a întâmplat. Teoreticienii vorbesc despre efectul Pygmalion: dacă tratăm pe cineva ca și cum este cea mai rea versiune a sa, șansele de a deveni așa, sunt mari. Dacă tratăm o persoană punând în valoare partea sa luminoasă, valoroasă, acea parte va crește, vom avea o Eliza Doolittle a zilelor noastre. Putem să facem însă acest lucru cu câteva condiții:

- Persoana răspunde la provocare într-un mod pozitiv.

- Nu cultivăm ego-ul persoanei; riscul, din ce am văzut, în realitate, este ca persoana să ajungă să se creadă cu stea în frunte și să se poarte mai urât, să considere că i se cuvin diverse.

- Să ne retrangem când celălalt răspunde inadecvat. Altfel, încurajăm derapaje, cultul orgoliului nemăsurat, credința unora că ei sunt centrul universului, părerile lor și numai ale lor sunt valide.

Cred că e bine să tratăm oamenii cu încredere, cu grijă, cu empatie, bunavoință, să îi susținem, să îi ajutăm ca să le crească aripi. În același timp, să facem un pas în lateral când aceștia încep să arunce cu noroi în noi, când nu apreciază ce primesc.

Măcar o vreme, poate că, dacă nu mai primesc, văd că generozitatea, încrederea investită de cineva în noi nu sunt la liber, necondiționate, că dacă nu le apreciem, le putem pierde de tot.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#enablingchange
#interacters

Read More

”Dacă vrem să schimbăm ceva în jurul nostru, e bine să înțelegem întâi realitatea, așa cum este. A accepta realitatea nu înseamnă că suntem de acord, că ne place; înseamnă că facem radiografia realității și apoi ne punem întrebarea: ce putem face altfel? Ca să schimbăm ceva, începem să facem diverse scenarii posibile, apoi alegem dintre ele.

Însă există un pericol: scenariile pe care le facem sunt infuențate de modul nostru de a vedea lumea, de filtrele, credințele noastre, de educația noastră, de experiențele pe care le-am avut. Modelele noastre mentale influențează în ce nuanțe vedem realitatea. Aceste modele mentale ne vor limita accesul la anumite scenarii. Vom accepta, în consecință, în gândirea noastră, acele scenarii care intră în tiparul nostru de a vedea lucrurile. Modelele noastre mentale sunt Patul lui Procust 2.0, în funcție de care acceptăm sau rejectăm ceva. (Procust era personajul mitologic care îi ajusta pe oameni după dimensiunile patului său).
Înțelegând că riscăm să fim oarecum limitați de propria gândire, acceptând acest fapt, ce putem face?

Dar, înainte de orice, de ce să facem ceva? Iată câteva motive:

Pentru că ceea ce ne-a adus până în acest punct al vieții nu ne garantează succesul și starea de bine ulterioare.

Pentru că lumea se schimbă mult, dacă nu ținem pasul, devenim repede desueți. Dacă nu credeți, amintiți-vă, cei care aveți peste 40 de ani, că ați trecut prin epoca telefonului fix, a scrisorilor, ați învățat să folosiți telefonul mobil și calculatorul, că acestea au devenit o prelungire a mâinii voastre. Poate că toți am făcut școala de șoferi pe mașină cu schimbător manual de viteze, probabil conducem o mașină automată iar acum se vorbește de mașini fără șofer.
Mediul este foarte incert, volatil. Putem schimba ceva la noi, ca să ne adaptăm.

Iată și câteva sugestii de posibile acțiuni:

Să nu ne izolăm, să ținem legătura cu ceilalți! Mi se pare un pericol foarte mare, mai ales acum, când avem senzația că suntem singuri, când stăm acasă, când ne lipsește apropierea umană.

Să vorbim cu oameni din alte firme, care au alte interese, care ne dau alte perspective, să nu devenim combativi, să înțelegem perspectiva lor. Toți auzim și totuși atât de mulți ascultăm doar cu scopul de a da replica! Cum ar fi ca scopul să fie doar să înțelegem ce vrea să spună celălalt, cum gandește, ce simte? Nu va exista progres în relațiile interumane fără a asculta cu intenția de a-l înțelege cu adevărat pe celălalt.

Să citim din diverse domenii, să ascultăm podcasturi cu oameni mai deștepți decât noi. Să ne înconjurăm virtual de idei din alte culturi, să le examinăm, să le punem sub semn de întrebare, să facem efortul de a înțelege alte perspective.

Să fim în preajma copiilor: ei au un fel surprinzător de a vedea lumea! Copiii nu au limitări încă, îndrăznesc, sunt dezinhibați, dezinvolți, creativi, copiii simt ce e bine și ce nu e bine mult mai rapid și cu acuratețe mai mare decât adulții. Am observat de mai multe ori că un copil simte imediat un om cu intenții rele, îl respinge la fel de repede precum acceptă pe oamenii buni în preajma lor. Zic să fim atenți la ei, s-ar putea să aibă o intuiție mai bună decât noi.
Tot ei, copiii, ne pot re-învăța să vedem realitatea, dacă acceptăm să ne uităm prin ochii lor sinceri, care văd lumea pentru prima oară.

Să mergem la un curs de Mindset Change sau Design Thinking – cei care țin astfel de cursuri vin mereu cu alte perspective, ne scutură, surprind.

Fără a deveni mai empatici, a ne pune sub semn de întrebare frecvent modul de gândire, nu vom schimba ceva la noi, în jurul nostru. Riscăm să fim precum apa stătută, cum erau acele lacuri care prindeau mătasea broaștei, miroseau urât. La fel poate ajunge și mintea dacă rumegă doar ce gândește ea și nu acceptă alte păreri.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#changeyourmindset
#mentalmodels

Read More

”Vă amintiți de timpul către birou și înapoi, acasă? Când mergeam zilnic la birou, în acel timp eram noi cu noi înșine, ne puneam gândurile în ordine, ne calmam după o zi mai grea, mai tensionată, mai ascultam ceva muzică, vorbeam la telefon cu unii, alții, și ajungeam acasă cu o stare mai bună.

Mă gândeam zilele trecute la oamenii care au copii și stau în ședințe online toată ziua, sunt tensionați, închiși într-o cameră 10-12 ore. Când ies de acolo însă, nu mai au acel timp de tranziție în care să se detașeze, ca să își pună hainele metaforice de acasă, să fie mai calzi, calmi, surâzători, răbdători, iubitori. Dacă cineva s-a purtat urât cu tine, ieși din cameră și arăți familiei un spirit umilit, căzut, aproape înfrânt, obosit. Culmea, tocmai celor care contează mai mult nu mai ai resurse să le arăți partea ta luminoasă.

Dacă ești manager, poate te gândești mai mult înainte de a face pe cineva să se simtă prost, a ridica tonul, a-l face de doi lei în ședințele online. Cum dă acel om ochii cu copilul lui după o astfel de ședință? Dar cu prietena, prietenul, soțul sau soția? Un spirit umilit se va rodica greu de jos, nu va uita.

Urmează o perioadă mai grea decât perioada de până acum. Suntem obosiți, anxietatea a crescut, luminița de la capătul tunelului parcă e mai difuză. Sigur, rămâne speranța, dar aș propune să o ajutăm puțin. Să fim mai conștienți că nu mai avem timp și spațiu de tranziție, că totul e pe repede înainte, că riscăm să devenim asemenea oalelor sub presiune.

Câteva lucruri pe care am putea să le facem:

Să ne pese mai mult de cei din jur, concentrarea doar pe sine nu duce decât la izolare, însingurare;
Să ne exersăm răbdarea;
Să amânăm o ședință dacă suntem prea tensionați, dacă riscăm să nu ne ținem în echilibru starea;
Să arătăm un pic de compasiune față de cei din jur;
Să admitem că e greu pentru toți, nu doar pentru unii;
Să ne purtăm cu ceilalți cu respect și calm, să fim atenți la tonul nostru;
Să ne îngrijim și de noi, să avem în jur oameni cu care să vorbim, astfel încat noi înșine să nu devenim ca un coș de gunoi care dă pe dinafară.

Nu putem să schimbăm acum situația dar putem să lucrăm la reacția noastră față de ea, să ne ajutăm de cei din jur și să îi ajutăm și noi pe alții.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#interacters
#enablingchange

Read More

”Unul dintre evenimentele majore ale acestei luni este anunțarea rezultatelor alegerilor în Statele Unite. M-a bucurat schimbarea, sper că va aduce un suflu nou la nivel internațional, pe mai multe planuri.

Un aspect care m-a uimit însă a fost să aflu vârsta noului președinte: 78 de ani! M-a uimit să văd energia, vitalitatea cu care acest om se manifestă. Am mai văzut același nivel de energie și entuziasm la unul dintre profesorii mei, de la Insead: are aceeași vârstă cu a președintelui nou ales al SUA și lucrează, în această perioadă, la 4 cărți noi, a predat o alta deja și îi va apărea în ianuarie, ține cursuri, face executive coaching, este consultant pentru firme mari, guvernele unor state. M-a sunat acum două saptamani și părea mai plin de viață decât mulți oameni tineri (a se înțelege prin ‘oameni tineri’ orice persoană până în 78 de ani) pe care îi cunosc.

Ce face oare ca acești oameni să fie așa? De unde putem să ne luăm și noi energia? Aș enumera câteva aspecte:

Să ne concentrăm pe ceea ce este cu adevărat important: dacă azi e singura noastră zi, ce am pune în ea? Cine ar avea loc? Ce culori ar căpăta? În ce note ar suna? Cum am crea acesă zi, cu diverse culori, ca pe o operă de artă, ca pe cel mai frumos vitraliu al lumii?

Să ne înconjurăm de acei oameni care contează, să le facem loc în viața noastră.

Să ne alegem jobul care să ne facă să ne fie ușor să ne trezim dimineața.

Să ne luăm mai puțin în serios, așa, din când în când: toată lumea lucrează, toată lumea e stresată, ocupată, toți am avut pojar când eram mici. Vorba aceea românească: ‘get over it’!

Să fim mai concentrați și pe ceilalți, nu doar pe noi înșine; să punem întrebări celorlalți, să ne pese cu adevărat, să le demonstrăm că ne pasă.

Să avem activități diverse: un job este foarte important în viața noastră; dincolo de el însă, mai sînt și pasiuni, sport, prieteni, iubiți, familia, muzica, mâncarea preferată, cărțile, mașina, călătoriile (când sînt posibile), micile bucurii ale vieții.

Vă propun să facem un audit al zilei noastre. Pe o scală de la 1 la 10, ce notă v-ați da? Cât de plină este ziua cu activități, stări din cele de mai sus? Ce ai vrea să fie altfel? Ce poți face de azi diferit, ca să ai mai multă energie? Nu de alta, dar entuziasmul atrage oameni cu idei, energie, creativitate, oportunități. Cuvântul ‘entuziasm’ vine din limba greacă, unde însemnă ‘de inspirație divină’. Acum, desigur, alegerea e la fiecare dintre noi.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#lifeaudit
#enablingchange

Read More

”Poate ați întâlnit, folosit aceste prescurtări, aceste emoticoane la modă acum. Dacă nu, nu știu ce să zic, dar unii ar spune că sînteți de la 1700, toamna (am auzit eu asta când am întrebat ce înseamnă ceva de mai sus).

Dincolo de prescurtări însă, cuvintele pot căpăta multe încărcături în online. Fie că sîntem pe email, pe whatsapp sau comentăm în social media, e bine să fim mult mai atenți la cum folosim limbajul. O întrebare pusă în scris, chiar dacă e clară, concisă, fără vreo intenție negativă, poate fi percepută ca agresivă, nepotrivită, de către recipient. Acesta va interpreta tonul mesajului nostru în cheia în care el era în momentul primirii mesajului: o zi bună, cu realizări, validări va conduce la un teren fertil pentru interpretări cu tentă pozitivă, amuzantă, sau cel pușin neutră.

O zi proastă, cu neînțelegeri în viața personală sau profesională, cu nervi la volan sau cu cineva care nu poartă mască și se uită peste umărul nostru la rând la supermarket, va face ca terenul să fie unul acid, reactiv, iar orice mesaj să fie interpretat într-o cheie negativă, agresantă, intrusivă.

Dincolo însă de aceste aspecte, senzația este de sărăcire a limbajului. Ne exprimăm concis, prin prescurtări, e mai simplu decât să scriem un mesaj mai elaborat, cu considerație față de celălalt. Eu am observat chiar că textele în care chiar transmit ceva mai complex rămân fără răspuns sau primesc un emoticon. Ma gândesc cum să formulez un mesaj de mai multe rânduri, cum să transmit clar și elegant ce am de spus, iar cealaltă persoană răspunde sec, cu un emoticon. Asta în cazul fericit în care răspunde și nu ‘îmi dă cu seen’.

Ma gândesc uneori: nu știe ce să zică?; nu are timp?; nu îi pasă?; nu contează?; nu vrea să spună nimic?; să mai scriu așa?; să răspund la fel?; să nu mai scriu acestor persoane, ci să le vorbesc? Asta e tot? Mă lasă cu ochii în soare? E clar că sîntem fiecare în filmul din capul lui, că încercările de a ne gândi la cum ar putea percepe celalalte persoane comunicarea noastră sînt foarte slabe.

Desigur că și eu folosesc toate abrevierile, emoticoanele de mai sus și altele, în plus, mai ales când mă grăbesc, îmi e lene să elaborez o propoziție sau când știu că interlocutorul așa comunică. Poate că e firesc să folosim de toate. Sînt ingrediente noi în comunicare, e ca atunci când introduci într-o mâncare tradițională un condiment nou. Dacă pui însă prea mult, iese prost. Măsura cu care facem lucrurile, adecvarea la context, fac diferența (ca să închei într-o notă de limbaj calchiat din engleză). Iar dacă știi că cineva nu apreciază sarea în mancare, nu pui. Dacă îți pasă, desigur.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#communication
#enablingchange

Read More

”Iată câteva cuvinte, expresii, care cred că au ajuns în categoria noului limbaj de lemn.

”Autentic” – se folosește des cu privire la lider, ca un fel de titlu de noblețe, ca un calificativ, sau ceva la care aspiră lumea.

”Îmi asum” – nu se știe ce; am auzit la TV pe cineva care spunea că el nu respectă semnificația steagului roșu arborat de salvamar, la mare; că el își asumă… Oare ce își asumă?

”Omuleții” – ei sînt angajații, colegii noștri.

”Somatizăm” – că ne doare spatele, piciorul, capul, cotul, gâtul, totul devine o somatizare.

”Trebuie să ne arătăm vulnerabilitatea” – de când a dezbătut Brene Brown conceptul de vulnerabilitate, acesta a devenit parte din vocabularul de lemn al managementului.

”Îmi iau concediu” – de la cine? De la tine însuți?

”Am operat-o pe mama” – aici chiar că nu strică să folosim diateza pasivă, nu cred că o operăm singuri pe mama.

”Spor” – este o urare mai nouă (cel puțin eu am auzit-o mult de câteva luni încoace); probabil prescurtarea de la ”spor la treabă” dar e prea greu să mai spunem toată expresia.

”#grateful” – asta e importată, însușită, folosită cam mult pentru gustul meu. Nu mai apreciem ce avem, pe oamenii din jur, sîntem grateful acum.

”Gândește pozitiv!” – un îndemn forțat, de multe ori, de la oameni care nu încearcă să înțeleagă prin ce treci, nu ascultă, dar se pricep la a importa un concept și a-l adăuga în viața lor sau a altora așa cum am adăuga un tiv de dantelă unei fuste din catifea groasă (ca nuca în perete).

Ce ați adăuga aici?”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#interacters
#enablingchange

Read More