“Întreaga istorie a culturii este un lung șir de metafore, diferit intonate.” Este un citat pe care îmi amintesc că l-am citit acum mult timp, probabil într-o carte a lui Borges. Eminescu a scris ceva similar, ce probabil că toti ne amintim, “Toate-s vechi si nouă toate”.
Sunt multe exemple în jur. Dacă ne uităm la modă, putem spune că stilurile nu dispar, apar pe rând în scenă, în lumina reflectoarelor, apoi se retrag discret în culise, pentru a lăsa locul altora, pentru o vreme. Vorbeam la un workshop despre strategii de negociere și managementul conflictelor, iar un participant a spus că Arta Razboiului, a lui Sun Tzu, conține majoritatea principiilor lumii moderne despre aceste subiecte.
Dacă am învățat, citit mult în viață, este greu să ne surprindă vreun concept nou. Acum, când informatia este în vârful degetelor, este cu atât mai greu să ne zguduie lumea cineva. Dar nu este doar despre informație. Toate platitudinile care circula pe net, de genul “poartă-te cu ceilalți cum își doresc ei să te porți”, “lasă-l pe celălalt să termine ce are de spus, nu îi lua vorba din gură”, “nimeni nu se duce la serviciu cu gândul de a nu face nimic”, ne fac probabil să credem că știm tot. A ști niste citate este bine, însă nu suficient. Acestea ne dau doar iluzia cunoașterii. A avea acces la informație nu înseamnă a ști. Știm, poate, unde să căutăm, dar ce facem cu informația primită? Cum o punem sub semn de întrebare, cum o corelăm cu alte informații? O întrebare pe care merită să ne-o punem este: cât de buni suntem la ceea ce știm?
De exemplu, câți dintre noi nu știm că este important să comunicăm bine, să fim înțelegători, empatici, și totusi nu ne comportăm ca atare de multe ori? Sau, știm că e bine să ne respectăm aproapele indiferent de gen, naționalitate, religie, vârstă, statut, diferențe cognitive, însă dacă aș avea 10 lei pentru câte derapaje văd, aud zilnic, m-aș îmbogăți. Recent, am avut, din păcate, o confirmare a acestei observații, cu ocazia unui accident de mașină. Am auzit atâtea înjurături la adresa mea din partea unor persoane supărate că mă oprisem să o aștept pe doamna care mă lovise, cât nu auzisem în toată viața. Culmea e că atunci când le ceream scuze pentru disconfort, le ațâțam mai tare. Cu siguranță știm toți cum e bine să ne purtăm cu cineva care tocmai a avut un accident, care ne cere scuze. Dar ce facem cu ce știm? Nu mai spun de o oarecare eleganță în a te adresa unei femei.
Reflectând la toate astea, parcă îmi vine și mie să spun, asemenea lui François Villon, în a sa “Ballade des dames du temps jadis”, “Mais où sont les neiges d’antan?”, unde sunt vremurile de altadata? Nu stiu pe unde eram și ce făceam când au căzut în desuetudine bunul simț, smerenia, curiozitatea, dorința de a ne educa, a învăța, discreția, generozitatea, răbdarea, bunătatea, integritatea. Oare chiar sunt pe cale de dispariție? Oare să fi avut dreptate filozoful francez scriind că bunul simț este cel mai răspândit lucru de pe pământ și de aceea există atât de puțin pentru fiecare?
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.