Cu ce ați prefera să vă luptați, cu o rață de mărimea unui cal sau cu cincizeci de cai de mărimea unei rațe? Dacă nu vă surprinde întrebarea, sunt șanse să vă aflați într-una din următoarele categorii: a) urmăriți sesiunile de AMA (ask me anything) de pe Reddit, b) ați făcut parte la un moment dat dintr-un club de argumentare și dezbateri, sau c) ați fost la unul dintre cursurile noastre.
Dacă vă surprinde întrebarea și sunteți tentați să răspundeți, luați-vă câteva momente și alegeți-vă adversarul – rața sau caii? Apoi, faceți un pas metaforic în spate și urmăriți ce s-a întâmplat în mintea voastră. Ați dat un prim răspuns instinctiv, și dacă da, a venit din senin sau e ancorat într-o experiență personală, eventual afectivă? Cu alte cuvinte ați surpins la locul faptei Sistemul 1, cel descris de Daniel Kahneman în celebra sa carte, Gândire rapidă, gândire lentă, ca fiind sistemul decizional intuitiv și non-rațional? Sau dimpotrivă, ați luat-o ca pe o problemă de logică, încercând să vizualizați situația și aproximând-o cu o experiență familiară, de exemplu analogia cu un proiect solicitant și important versus mai multe sarcini mărunte, dar copleșitoare prin numărul lor?
O dată ce ați ales o poziție, ce argumente aveți pentru a o susține? Aceeași invitație la reflecție de mai sus. Ce fel de argumente ați găsit? Cât de solide sunt? Cât de distincte? Dacă ați acceptat convenția jocului, ele se bazează pe aspecte diverse ale situației? De exemplu, caracteristicile animalului, starea terenului, condițiile de luptă? Sau sunt mai degrabă unul și același argument, îmbrăcat în forme ușor diferite?
Exemplul acesta, aparent absurd, este un exercițiu foarte bun prin care putem să facem ceva ce nu este ușor deloc – să ne gândim la cum ne gândim. De ce ne-am obosi? Este important să înțelegem cum funcționează angrenajul acesta intuitiv-rațional, să îl surprindem in vivo, pentru a înțelege în ce fel ajungem să luăm anumite decizii și ce derivă din asta. Este, de asemenea, important să înțelegem cum ne construim argumentele, pe ce ne bazăm, explicit sau implict, dacă sunt suficiente și care ar fi contraargumentele. Deseori avem deja un parti pris, ne-am îndrăgostit, cum ar veni, de o idee sau de o soluție și automat câmpul nostru vizual se îngustează. Ne pierdem din suplețea gândirii, concentrați fiind pe a demonstra că avem dreptate și poziția noastră e cea corectă. Și ne trezim prinși în dezbateri sterile din care nimeni nu are de câștigat, decât poate amorul propriu. Așadar poate nu ar strica să facem, în momentele când suntem în modul idle și avem acest răgaz, mici exerciții ca cel cu rața și caii. Exerciții fără o miză reală, dar care ne antrenează în a folosi mai conștient și mai bine duetul intuiție – logică în deciziile care chiar contează.
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.