O persoană foarte apropiată îmi povestește o întâmplare recentă de la birou. Primise un e-mail de la un coleg cu care lucrează de ceva timp, suficient cât să îi cunoască stilul și felul de a se exprima. Citindu-l, a avut aproape imediat senzația clară că nu e scris de el. Privind mai atent, a recunoscut anumite tipare de stil, dar nu ale altui coleg. Și atunci și-a dat seama: nu era vorba de un om, ci de un agent de inteligență artificială.
Ce mi s-a părut cu adevărat relevant nu a fost descoperirea în sine, ci sentimentul care a urmat și pe încerca să mi-l descrie. Nu era doar dezamăgirea ușoară pe care o trăiești când simți că cineva te păcălește. Nici măcar aceea când îți dai seama că un cadou primit a fost, de fapt, reciclat. Era ceva mai profund: un fel de anxietate difuză, asemănătoare cu cea dintr-un coșmar în care personajele se amestecă și nu mai știi cu cine interacționezi. Vorbești, răspunzi, reacționezi dar nu mai e clar cui.
Încercând să empatizez, mi-am dat seama că nu suntem departe de momentul în care, mai ales în lumea profesională, mulți dintre noi vom trăi această îndoială: cu cine vorbesc acum, cu un om sau cu un agent AI?
Deși până aici am vorbit mai ales despre emoții și nu tocmai confortabile, nu văd evoluția inteligenței artificiale doar în culori sumbre. Dimpotrivă, experimentez deja, împreună cu oameni apropiați, moduri foarte concrete în care AI ajută și în care productivitatea crește vizibil. Vom vedea în curând beneficii și mai clare, iar medicina e primul domeniu care îmi vine în minte.
Problema apare însă atunci când AI nu mai e un instrument, ci un substitut constant. Problema e atunci când, din comoditate sau din dorința de a da bine, cineva ajunge să scrie cu AI aproape tot: e-mailuri, rapoarte, justificări de decizii. Pentru că va veni inevitabil momentul unei discuții libere, al unei ședințe, al unui schimb spontan. Și atunci contrastul va deveni evident: între cum sunt formulate ideile în scris și cum sunt ele articulate în realitate, între claritatea argumentelor generate și cele susținute pe loc. Nu cred că va fi o experiență plăcută, nici pentru cel care folosește excesiv AI, nici pentru cei din jur.
La fel de vizibil poate deveni și contrastul dintre engleza impecabilă din e-mailuri și cea vorbită „în direct”.
Mi se pare riscant ca, în numele productivității, comodității sau al imaginii, să renunțăm treptat la efortul de a gândi și de a învăța. Chiar dacă unii par deja dispuși să își asume acest risc.
Îmi aduc aminte de o memă care circula pe rețelele sociale: „Să îți dea Dumnezeu viața exact așa cum îți arată ea pe Facebook!”. Parcă merge perfect și o continuare, în contextul de azi: Să îți dea Dumnezeu mintea la fel de ascuțită precum pare că o ai în scris.
Și pentru că îmi e greu să mă opresc aș mai parafraza un anunț publicitar celebru care sintetizează ce vreau să zic de fapt: Abuzul de AI în comunicare dăunează grav competenței, autenticității și credibilității profesionale.
Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.