„Să nu ne mai păcălim pe noi înșine: după o vârstă, nu mai rămâne în trupul nostru prea mult din cine eram. Orice am face, oricâte intervenții cu diverse substanțe, oricât ne-am vopsi, întinde fața, scoate o coastă sau două, adăuga niște fillere în diverse părți ale corpului, sau ne-am bronza la solar, timpul își lasă urma asupra noastră.
Rămân însă intacte, poate chiar, asemenea aurului, își cresc valoarea amintirile, unele momente care ne-au tăiat respirația, care ne-au marcat profund. Aceste amintiri, deși evocă clipe de demult, sunt asemenea obiectelor crăpate și reparate cu acea tehnică japoneză numită kintsugi: devin mai prețioase tocmai prin actul reîntregirii.
Într-o bună zi, ne uităm în oglindă și ne dăm seama că între persoana din oglindă și cea tânără care am fost nu au mai rămas poate decât unele expresii fugare, unele priviri, un zâmbet anume, un gest sfios. Fum rămas după ce am dat foc vreascurilor, toamna, sau doar mirosul acelui fum, simțit în goana mașinii pe lângă vreun sat.”
După trecerea timpului, ce rămâne esențial din viața noastră? Într-un articol nou pentru Forbes Romania, Georgeta Dendrino ne propune o perspectivă interesantă: efemeritatea nu este o pierdere, ci mai degrabă o formă de eliberare. Pentru tine cum sună?
Citește articolul integral.