Dimineața, în metrou, lume adormită cu nasul în telefoane. Pe pereții vagonului, diverse panouri publicitare, dintre care unul îmi atrage atenția: o reclamă la o carte pentru copii intitulată ”Superaventurile scandalos de amuzante ale extraordinarului Danny Dingle”. Hotărăsc că e prea devreme pentru așa o agresiune verbală, și îmi văd de drum și de revista pe care o răsfoiesc.
Dar gândul rămâne cu mine și mă sâcâie. Ce poate să urmeze după un asemenea șir de superlative? Ce idee își face copilul care citește această carte despre propria lui viață? Mă străduiesc să nu dramatizez. Nu am nimic cu extraordinarul Danny și poate aventurile lui chiar sunt scandalos de amuzante. Mai bine să citești orice decât nimic (deși nu-i așa simplă dilema asta precum pare). Dar oare nu folosim superlativele cu prea mare larghețe, în încercarea de a ieși din cotidian? Și urmând cântecul de sirenă al unicității – fii altfel, fii diferit, fii tu însăți – nu riscăm o mare frustrare față de banalitatea atâtor și atâtor momente pe care le trăim?
De multe ori, spre final de săptămână, fetele mele mă întreabă ce program avem în weekend. Și se întâmplă suficient de des să le spun ”niciun program”, sau ”curățenie, cumpărături, etc”, cea mai scurtă cale către niște ochi dați peste cap și un ”pe buneee?!”. Sigur că mai facem și alte lucruri, ca orice familie. Ne mai jucăm, ieșim în parc, vizităm diverse, ne întâlnim cu prietenii, improvizăm.
Dar am observat că unele dintre cele mai frumoase momente, fie ale noastre cu ele, fie ale lor s-au ivit dintr-o mare plictiseală. Așadar, dacă viața la superlativ poate fi obositoare, iar cea la comparativ ne duce de-a dreptul spre nefericire, ce-ar fi să încercăm viața la pozitiv și să vedem ce are ea de oferit?”
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.