Wellbeing, de la subiect la modă la preocupare autentică

„Sunt câteva subiecte la modă în ultima vreme, în mediul organizațional: reziliență, adaptare la schimbare, wellbeing, sănătate mintală, neuroștiințe (ale comunicării, ale relațiilor, ale oricărui subiect), agilitate. Mă voi referi la unul care mă interesează mai mult în ultimele luni, cel al wellbeing-ului, al stării de bine.
Mi se pare că vorbim mult despre subiect, dar nu știu cât de multe implementăm sau dacă nu cumva suntem în situația de a face niște acțiuni doar pentru a le bifa.

Dacă temerea mea se adeverește, această abordare vine cu niște riscuri: lipsa rezultatelor, neimplicarea oamenilor, demotivare, bani aruncați pe fereastră, scăderea interesului pentru astfel de inițiative în viitor, atât din partea managementului, cât și din partea întregii organizații.

Este o provocare, într-adevăr, mai ales pentru oamenii de resurse umane, să nu se oprească la suprafața lucrurilor, să nu se mulțumească doar cu a planifica niște cursuri, mai ales când sunt atâtea alte subiecte și priorități care le solicită atenția și energia.”

Într-un nou articol pe tema #wellbeing, pe care Georgeta Dendrino l-a scris pentru Thrive Global România, poți găsi mai mulți factori care influențează starea de bine a angajaților.

Citește articolul complet, aici: https://www.thriveglobal.ro/stories/wellbeing-de-la-subiect-la-moda-la-preocupare-autentica/

Posted in Uncategorized