Empatie, mod de gândire și schimbare

”Dacă vrem să schimbăm ceva în jurul nostru, e bine să înțelegem întâi realitatea, așa cum este. A accepta realitatea nu înseamnă că suntem de acord, că ne place; înseamnă că facem radiografia realității și apoi ne punem întrebarea: ce putem face altfel? Ca să schimbăm ceva, începem să facem diverse scenarii posibile, apoi alegem dintre ele.

Însă există un pericol: scenariile pe care le facem sunt infuențate de modul nostru de a vedea lumea, de filtrele, credințele noastre, de educația noastră, de experiențele pe care le-am avut. Modelele noastre mentale influențează în ce nuanțe vedem realitatea. Aceste modele mentale ne vor limita accesul la anumite scenarii. Vom accepta, în consecință, în gândirea noastră, acele scenarii care intră în tiparul nostru de a vedea lucrurile. Modelele noastre mentale sunt Patul lui Procust 2.0, în funcție de care acceptăm sau rejectăm ceva. (Procust era personajul mitologic care îi ajusta pe oameni după dimensiunile patului său).
Înțelegând că riscăm să fim oarecum limitați de propria gândire, acceptând acest fapt, ce putem face?

Dar, înainte de orice, de ce să facem ceva? Iată câteva motive:

Pentru că ceea ce ne-a adus până în acest punct al vieții nu ne garantează succesul și starea de bine ulterioare.

Pentru că lumea se schimbă mult, dacă nu ținem pasul, devenim repede desueți. Dacă nu credeți, amintiți-vă, cei care aveți peste 40 de ani, că ați trecut prin epoca telefonului fix, a scrisorilor, ați învățat să folosiți telefonul mobil și calculatorul, că acestea au devenit o prelungire a mâinii voastre. Poate că toți am făcut școala de șoferi pe mașină cu schimbător manual de viteze, probabil conducem o mașină automată iar acum se vorbește de mașini fără șofer.
Mediul este foarte incert, volatil. Putem schimba ceva la noi, ca să ne adaptăm.

Iată și câteva sugestii de posibile acțiuni:

Să nu ne izolăm, să ținem legătura cu ceilalți! Mi se pare un pericol foarte mare, mai ales acum, când avem senzația că suntem singuri, când stăm acasă, când ne lipsește apropierea umană.

Să vorbim cu oameni din alte firme, care au alte interese, care ne dau alte perspective, să nu devenim combativi, să înțelegem perspectiva lor. Toți auzim și totuși atât de mulți ascultăm doar cu scopul de a da replica! Cum ar fi ca scopul să fie doar să înțelegem ce vrea să spună celălalt, cum gandește, ce simte? Nu va exista progres în relațiile interumane fără a asculta cu intenția de a-l înțelege cu adevărat pe celălalt.

Să citim din diverse domenii, să ascultăm podcasturi cu oameni mai deștepți decât noi. Să ne înconjurăm virtual de idei din alte culturi, să le examinăm, să le punem sub semn de întrebare, să facem efortul de a înțelege alte perspective.

Să fim în preajma copiilor: ei au un fel surprinzător de a vedea lumea! Copiii nu au limitări încă, îndrăznesc, sunt dezinhibați, dezinvolți, creativi, copiii simt ce e bine și ce nu e bine mult mai rapid și cu acuratețe mai mare decât adulții. Am observat de mai multe ori că un copil simte imediat un om cu intenții rele, îl respinge la fel de repede precum acceptă pe oamenii buni în preajma lor. Zic să fim atenți la ei, s-ar putea să aibă o intuiție mai bună decât noi.
Tot ei, copiii, ne pot re-învăța să vedem realitatea, dacă acceptăm să ne uităm prin ochii lor sinceri, care văd lumea pentru prima oară.

Să mergem la un curs de Mindset Change sau Design Thinking – cei care țin astfel de cursuri vin mereu cu alte perspective, ne scutură, surprind.

Fără a deveni mai empatici, a ne pune sub semn de întrebare frecvent modul de gândire, nu vom schimba ceva la noi, în jurul nostru. Riscăm să fim precum apa stătută, cum erau acele lacuri care prindeau mătasea broaștei, miroseau urât. La fel poate ajunge și mintea dacă rumegă doar ce gândește ea și nu acceptă alte păreri.”

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

#changeyourmindset
#mentalmodels