”Vă amintiți de timpul către birou și înapoi, acasă? Când mergeam zilnic la birou, în acel timp eram noi cu noi înșine, ne puneam gândurile în ordine, ne calmam după o zi mai grea, mai tensionată, mai ascultam ceva muzică, vorbeam la telefon cu unii, alții, și ajungeam acasă cu o stare mai bună.
Mă gândeam zilele trecute la oamenii care au copii și stau în ședințe online toată ziua, sunt tensionați, închiși într-o cameră 10-12 ore. Când ies de acolo însă, nu mai au acel timp de tranziție în care să se detașeze, ca să își pună hainele metaforice de acasă, să fie mai calzi, calmi, surâzători, răbdători, iubitori. Dacă cineva s-a purtat urât cu tine, ieși din cameră și arăți familiei un spirit umilit, căzut, aproape înfrânt, obosit. Culmea, tocmai celor care contează mai mult nu mai ai resurse să le arăți partea ta luminoasă.
Dacă ești manager, poate te gândești mai mult înainte de a face pe cineva să se simtă prost, a ridica tonul, a-l face de doi lei în ședințele online. Cum dă acel om ochii cu copilul lui după o astfel de ședință? Dar cu prietena, prietenul, soțul sau soția? Un spirit umilit se va rodica greu de jos, nu va uita.
Urmează o perioadă mai grea decât perioada de până acum. Suntem obosiți, anxietatea a crescut, luminița de la capătul tunelului parcă e mai difuză. Sigur, rămâne speranța, dar aș propune să o ajutăm puțin. Să fim mai conștienți că nu mai avem timp și spațiu de tranziție, că totul e pe repede înainte, că riscăm să devenim asemenea oalelor sub presiune.
Câteva lucruri pe care am putea să le facem:
Să ne pese mai mult de cei din jur, concentrarea doar pe sine nu duce decât la izolare, însingurare;
Să ne exersăm răbdarea;
Să amânăm o ședință dacă suntem prea tensionați, dacă riscăm să nu ne ținem în echilibru starea;
Să arătăm un pic de compasiune față de cei din jur;
Să admitem că e greu pentru toți, nu doar pentru unii;
Să ne purtăm cu ceilalți cu respect și calm, să fim atenți la tonul nostru;
Să ne îngrijim și de noi, să avem în jur oameni cu care să vorbim, astfel încat noi înșine să nu devenim ca un coș de gunoi care dă pe dinafară.
Nu putem să schimbăm acum situația dar putem să lucrăm la reacția noastră față de ea, să ne ajutăm de cei din jur și să îi ajutăm și noi pe alții.”
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.
#interacters
#enablingchange