Ajung în stație, verific pe panou ora de sosire a autobuzului și văd că mai am câteva minute. Mă uit în jur la oameni, un pic la trafic, apoi îmi scot telefonul din buzunar și încep să mă uit pe o rețea socială. Realizez apoi că nu primisem niciun apel, nicio vibrație în buzunar, nimic — doar gestul reflex de a umple timpul cu ceva. Mă simțeam ca atunci când mai scoți o țigară din pachet involuntar, deși mai fumaseși nu cu mult timp în urmă.
Nu e prima oară când îmi observ astfel de gesturi. Sunt totuși o generație care a adoptat târziu în viața telefonul mobil, eram deja adult când a apărut și mă gândesc la generațiile care au crescut cu el de la vârste uneori prea fragede. Îmi aduc aminte de un comediant de stand up care spunea că noi suntem generația care a crescut cu “mindfulness” fără să știe că îi zice așa. Noi eram cei care, in autobuz, aveam timp și răbdare să ne uităm la picăturile de condens de pe geam și să le studiem formele și traseele.
Cuvinte precum prezență, distragere, concentrare existau și înainte, dar contextul s-a schimbat radical. Distragerea nu mai e doar un defect personal sau o lipsă de disciplină. Astăzi distragerea e un model economic. Există industrii întregi care produc miliarde din captarea și menținerea atenției noastre. Avem tehnologie construită special pentru asta, strategii, algoritmi și o concurență feroce pentru a ocupa fiecare secundă liberă din zi. Dacă ni se pare greu să fim prezenți, e pentru că nu mai luptăm doar cu propriile vicii și imperfecțiuni, ci cu un sistem foarte bine pus la punct.
De multe ori plecăm de la ideea că prezența vine din claritate: ce e important pentru mine, ce valori am, ce drum aleg. E adevărat, dar e doar începutul. Prezența reală nu ține doar de ceea ce vrei să faci, ci și de ce nu lași să te tragă în altă parte. Mai e ceva relevant aici și anume că noi confundăm prezența cu concentrarea. Concentrarea îngustează atenția pe când prezența o lărgește. Prezența te face să vezi contextul în care te afli.
Într-o lume în care totul e proiectat să te absoarbă în detalii, prezența e capacitatea de a jongla cu spațiul interior și contextul în care evoluezi.
Poate că, până la urmă, prezența nu e un exercițiu spiritual de ”mindfulness”, ci unul profund practic: să rămâi tu într-o lume care îți vrea atenția, nu pe tine.
Voi cum vă luptați cu sistemul?
Weekly Inspiration scris de Lucian M Mihai.