Într-unul din schimburile colegiale de citate mai mult sau mai puțin celebre care ne amuză, inspiră sau pun pe gânduri, o colegă îmi trimite pe WhatsApp următorul: „Comunicarea proastă e ca o halenă urât mirositoare: cei din jur o simt imediat, noi aproape niciodată.”
Amuzant de adevărată și memorabilă, analogia mă pune imediat pe gânduri. Am senzația că poate fi valabilă și la fel de relevantă și pentru alte abilități sau trăsături. Nu-mi vine imediat în minte exact cu ce am putea substitui abilitatea de comunicare astfel încât zicala să rămână la fel de valabilă, dar mintea îmi zboară la cum poți scăpa de halena mirositoare, pentru că intuiesc că procesul real poate fi un răspuns bun și pentru cum poți să îți îmbunătățești stilul de comunicare.
Păi, în primul rând, e nevoie să îți zică cineva clasicul, directul și oarecum neplăcutul „vezi că îți pute gura!”, cu alte cuvinte, o persoană cât de cât apropiată, directă, capabilă să îți dea un feedback onest, pe care să îl iei de bun și nu ca pe o insultă sau un atac.
Pasul doi, rapid și eficace pe termen scurt, e să iei o gumă de mestecat, o bomboană de mentă sau eventual un spray de gură. Știm însă amândoi că astea sunt doar soluții de moment. Dacă vrei să scapi cu adevărat de problemă, e nevoie să îți revizuiești rutina de igienă și, dacă nici așa nu merge, să consulți un specialist. Poate cauza e în digestie, alimentație, dantură sau în probleme gingivale.
La fel și cu comunicarea: dacă ai norocul să îți spună cineva că e ceva în neregulă (iată de ce unii zic cu emfază corporatistă că „feedback is a gift”), te poți corecta pe loc și repara cu ce ai la îndemână: cunoștințe, maniere, scuze sau alte „spray-uri de gură”. Dacă semnalele continuă să apară, merită să îți reexaminezi obiceiurile. Poate, din mimetism sau pentru efect teatral, ai început să adaugi drăcuieli sau alte injurii ca semne de punctuație stilistică (nu de alta, dar e plin de exemple din astea, cel puțin în spațiul cultural balcanic) – moment bun să faci curat în exprimare. Iar dacă nici asta nu ajută, poate e timpul să ceri sprijin de la specialiști, care să îți arate cauzele reale și să îți ofere tehnici și soluții pe care nu le cunoșteai. Ca și în cazul mersului la doctor, toate astea cer timp, bani și efort.
Până la urmă, e o decizie asumată să corectezi ceva atunci când ai șansa să îți dai seama de asta. Se poate trăi și fără, bineînțeles, mai ales dacă ești convins că lumea trebuie să te accepte așa cum ești tu, „autentic”. Mult succes!
Între timp, mi-am dat seama cu ce se mai poate substitui comunicarea în zicală, cu același efect retoric: caracterul. Până la urmă, majoritatea dintre noi credem că suntem de bun-simț și bine intenționați. E nevoie – și ajută enorm – ca cineva să ne atragă atenția atunci când nu e chiar așa. Da, știu, cu caracterul procesul e mai anevoios și necesită și mai mult efort, poate chiar e nevoie să consultăm mai mulți specialiști.
Pentru că, fără oglinzi sincere, nici halena, nici comunicarea, nici caracterul nu se corectează.
Așa că întrebarea care rămâne e simplă: avem persoane în jurul nostru care să ne atragă atenția că ne „pute” comunicarea?
Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.