În ultimii ani, am avut ocazia, de câteva ori, să discut cu elevi și studenți despre alegerile privind cariera, facultatea sau meseria. Curiozitatea lor este firească: ce înseamnă succesul profesional și care vor fi meseriile viitorului? Însă adevărul este că, în contextul schimbărilor rapide, este dificil să anticipăm ce domenii vor fi relevante în 20 de ani.
Modelul tradițional conform căruia o persoană studiază un domeniu, urmează o carieră stabilă și apoi se pensionează, este deja depășit. Generațiile actuale, de la X la mileniali, au trăit pe propria piele nevoia de adaptare continuă, de a învăța, a se dezvăța și a reînvăța din nou. Alvin Toffler exprima această realitate când afirma că „analfabetul secolului 21 nu va fi cel care nu știe să citească și să scrie, ci cel care nu va avea capacitatea de a învăța, a se dezvăța și a reînvăța.”
În această lumină, conceptul de „portofoliu de cariere”, promovat încă din anii ’90 de filozoful organizațional Charles Handy, capătă o relevanță tot mai mare. Un portofoliu de cariere înseamnă să ne construim un traseu profesional diversificat, care să ne permită să navigăm cu agilitate într-o lume în continuă schimbare. Nu este vorba despre o singură direcție, ci despre o călătorie complexă, cu multiple opriri, suișuri și coborâșuri, schimbări de perspectivă și reinvenții constante.
Această abordare oferă libertatea creativă de a testa diferite opțiuni și de a-ți găsi propriul drum, dar aduce și provocări: toleranța la incertitudine, ambiguitate, reziliență și flexibilitate devin esențiale. Portofoliul de cariere transformă individul într-un creator al propriului destin profesional, similar unei albine care colectează experiențe variate din diverse surse, combinându-le pentru a produce ceva nou și valoros.
Pentru cei care caută să exploreze această cale, implicarea în voluntariat, proiecte conexe pasiunilor personale, ajutor în comunitate sau freelancing reprezintă pași concreți. Aceste experiențe permit descoperirea preferințelor personale, testarea abilităților și înțelegerea modului în care diferitele activități pot contribui la o carieră flexibilă și satisfăcătoare. Iar dacă doriți să explorați mai mult domeniul portofoliului de cariere, vă recomand cartea fostei mele profesoare de la Insead, Herminia Ibarra, acum profesoară la London Business School: Working Identity.
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.
