„Ce chestie! Eram sigură că fusta ta e neagră! Așa mi s-a părut când ai venit! Dar văd că e bej cu foarte puțin negru.”, mi-a spus o colegă.
„Așa e, dacă te uiți din față. Din spate însă e neagră. Ai văzut bine.”
Aveam, într-adevăr, o fustă care din față era altfel decât era din spate.
Iar această scurtă conversație m-a făcut să mă gândesc că așa se întâmplă de multe ori: vedem ceva dintr-o perspectivă și avem senzația că acea perspectivă este unică.
Fusta este neagră, dacă te uiți din spate. Într-o organizație, o problemă este într-un fel, din perspectiva departamentului de producție. Văzută de la vânzări, ea poate avea cu totul alte nuanțe. De la resurse umane, cauzele pot fi diferite. Iar directorul general poate avea, la rândul său, altă perspectivă.
Care este realitatea, de fapt? Cine are dreptate? De multe ori, cel mai bun răspuns este: Depinde.
Nu în toate situațiile răspunsul este în nuanțe de negru sau bej. Dimpotrivă.
E posibil ca o problemă să aibă mai multe cauze. Ce ajută este să punem întrebările corecte. Sau să continuăm cu întrebările până ajungem la adevărata problemă. Deseori ni se pare că perspectiva noastră este cea mai bună, că realitatea noastră este Realitatea cu majusculă.
Demersul care ajută este să nu sărim repede să tragem concluzii, să stăm într-o zonă mai gri, să rezistăm în incertitudine, să punem întrebări, să ascultăm alte perspective, să ținem cont de faptul că avem toți riscul de a ne îndrăgosti de propria părere, propria idee, dar că aceasta nu este neapărat cea mai bună.
Toate acestea presupun gândire critică, smerenie, toleranță, răbdare, disponibilitatea de a ne schimba perspectiva, puterea de a rezista fără a da un răspuns, fără a trage concluzii rapid, de a ține în aer opțiunile, mai ales când acestea sunt extrem de diferite.
Spre reamintire, iată ce spunea F. Scott Fitzgerald: „Testul unei inteligențe de prim rang este capacitatea de a avea în minte două idei opuse în același timp și de a-și păstra capacitatea de a funcționa.”
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.