Care este cel mai rău lucru care se poate întâmpla? am întrebat-o, după ce mi-a povestit că ajunsese în altă echipă, cu alt manager.
Cel mai rău ar fi să mă dea afară. A continuat explicându-mi de ce ar fi rău, cât de mult își dorea să se potrivească, să nu fie nevoie să caute alt job, mai ales că avea altele pe cap în acea perioadă.
Am lăsat-o să povestească și apoi am spus că, după părerea mea, cel mai rău lucru nu era să fie dată afară. La vârsta ei (avea puțin sub 30 de ani), cu nivelul său de educație (doctorat în altă țară, într-un domeniu de cercetare), cu implicarea ei în diverse proiecte, avea să găsească ceva de făcut, fără îndoială. Cel mai rău era să se îmbolnăvească din nou, să fie nevoită să stea iar acasă, la pat, 2-3 luni și să își revină cu greu. Corpul ei îi dăduse niște semnale deja, îi transmisese că era ceva în neregulă. Dacă ea continua în același fel, rezultatele nu aveau să fie diferite de trecut.
A rămas pe gânduri, iar eu am așteptat în liniște să spună ceva. Cu lacrimi în ochi a spus că nu se gândise așa, că nu îi arătase nimeni că și ea era importantă.
De multe ori uităm ce este cel mai important, de fapt.
Nu susțin aici egoismul feroce, departe de mine acest gând. Nu sunt nici pentru altruismul fără limite, în care ajungem să nu mai contăm în favoarea altora.
Susțin o abordare echilibrată, una în care avem grijă și de noi ca să putem avea grijă de ceilalți, ca să putem face performanță.
Când un coleg de-ai mei a plecat la ski cu mașina, i-am împrumutat mașina mea pentru că a lui avea niște riscuri. Trebuia să o ducă la service, să verifice bateria, deoarece risca să nu pornească la temperaturi prea scăzute. Ne preocupăm de starea mașinii, o ducem la inspecție tehnică periodică, cineva se uită sub capota ei ca să îi verifice „sănătatea”.
Dar să revenim la oameni: aceștia riscă să se îmbolnăvească pentru că sistemul lor imunitar e scăzut. De ce a scăzut? Pentru că a fost pus sistematic la stres emoțional sau la prea multe proiecte; sau pentru că individul a mâncat necontrolat, prea puțin, prea mult, prea târziu, seara; sau pentru că mediul în care a funcționat a devenit prea stresant, iar stăpânul acelui corp nu i-a dat timp să se refacă, nu a dormit suficient, nu a făcut suficientă mișcare; sau pentru că a acceptat să fie înconjurat prea mult timp de oameni negativi, agresivi, care l-au diminuat consecvent. Acest lucru este valabil nu doar în mediul profesional, ci și în sfera personală.
Ajută să punem pe un plan important atât jobul, pe ceilalți, cât și pe noi înșine. Iar aceasta presupune să ne ducem și pe noi la un fel de garaj, așa cum ducem mașina, să ne uităm ce e dincolo de aparențe, de caroserie. Așa cum facem ITP-ul mașinii, e bine să facem și un fel de ITP personal. Nu de alta, dar, dacă putem împrumuta mașina cuiva ca să ne ducă dintr-un loc în altul, nu putem împrumuta alt corp.
Îmi amintesc de ceva ce am învățat la primul curs de vânzări făcut acum mulți ani: cea mai importantă persoană din lume ești tu. Dacă vă sună egoist, atunci gândiți-vă că este un motiv serios pentru care în avion vi se spune să vă puneți masca de oxigen întâi vouă înșivă. Fiecare alege ce prioritizează.
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.