Nu știu cum erau alţii, dar mie îmi era groază de fulgere și tunete când eram mică. Atât de frică îmi era încât mă ascundeam în șifonier așteptând să treacă vijelia.
Asta se întâmpla când eram acasă doar fratele meu și cu mine. Când era și bunica noastră, lucrurile stăteau puţin diferit. Ea aprindea o lumânare sfinţită pe care o avea ea de la Paște și ne spunea că aceasta avea să ne protejeze. Noi eram destul de sceptici, însă tot era ceva.
Adultul era punctul nostru de sprijin. Dar, atunci când eram cu tata, asistam la o altă strategie: el ne spunea că nu se va întâmpla nimic, că era important să fim curajoși; ieșea în ploaie ca să ne arate că frica era în imaginaţia noastră. Îmi închipuiam tot felul de dragoni care aveau să coboare din cer, călare pe fulger, ca să îl mănânce.
Sunt, în aceste exemple, trei tipuri de actori cu trei „strategii” diferite în faţa furtunii: (…)
Crizele, fie ele mici sau mari, ne testează reziliența și capacitatea de adaptare. Iar fiecare provocare ascunde o oportunitate de creștere personală.
Află mai multe în noul articol scris de Georgeta Dendrino pentru Revista PSYCHOLOGIES.