„Dacă ai putea să te vezi prin ochii mei, dacă ai asculta când îți spun că te admir nu doar pentru tot ce ai făcut până acum, dar și pentru că ești un om atât de responsabil, integru, delicat, atent, sensibil, frumos, de încredere, cu o disciplină personală rară… dacă te-ai vedea cum te văd eu, nu te-ai mai îndoi atât de mult de tine!”
I-am spus aceste cuvinte cuiva recent și mă uitam că, dincolo de un mulțumesc educat, citeam în ochii ei îndoială, nedumerire, uimire.
Se întâmplă să primim complimente, să ne spună cineva cât de mult ne apreciază, iar noi să auzim, dar să nu ascultăm cuvintele bune să nu aibă același impact pe care un singur cuvânt negativ l-ar avea.
Reținem rapid și pe termen lung ceea ce este negativ, cuvintele rele se impregnează în noi, mai ales dacă vin de la cineva de care ne pasă. Când e vorba însă de manifestări ale aprecierii, parcă devenim asemenea tigăii de teflon: nimic nu se prinde de noi. (…)
Într-un articol nou pentru Forbes Romania, Georgeta Dendrino vorbește despre importanța de a învăța să primim complimentele și să le lăsăm să ne atingă cu adevărat.