Într-un context personal, intru într-o o conversație firească de introducere cu o persoană pe care tocmai o întâlnesc pentru prima oară. După câteva schimburi de replici și politețuri clasice, persoana începe să îmi povestească recentele experiențe prin care trece. Ascult, mai pun întrebări ca să înțeleg. Între timp, nu aflu doar prin ce trece, dar și detalii destul de multe despre familie dar chiar și despre locuri preferate de cumpărături și chiar sfaturi sau recomandări, nu neapărat solicitate.
După jumătate de oră îmi dau seama că nu mai întreb nimic, iar după 45 de minute e aproape monolog. Eu nu mai vorbesc și treptat, joc doar un singur rol, acela de ascultător. Persoana mea nu trezește, aparent, niciun alt interes, nici o curiozitate. Discuția este doar despre celălalt. Îmi aduc pe moment aminte de gluma cu „Am vorbit destul despre mine. Hai sa vorbim despre tine, uite, aș fi curios să aflu ce crezi tu despre mine?”
Am trecut prin aceste tipuri de ‘conversație’ destul de des și realizez că deja am dezvoltat un mecanism de evitare pe cât posibil a contactelor ulterioare cu astfel de persoane. Poate e o judecată pripită, dar după o vârstă prefer să îmi gestionez cu multă atenție viața socială.
Stăteam să mă gândesc, ulterior, la cursurile de ascultare activă, unde vorbim despre a pune întrebări, a fi atent la celălalt, a clarifica etc. și am ajuns la concluzia că în astfel de situații nu este deloc vorba despre lucruri atât de profunde. În cursuri, accentul se pune firesc pe relații profesionale existente în contexte preponderent profesionale. Cred că până să vorbim de ascultare activă, empatie, dialog sau ascultare profundă, e nevoie uneori să ne întoarcem la simple norme de politețe conversațională.
Așa cum zicem „bună ziua”, ”mulțumesc” și ”cu plăcere” tot timpul, chiar dacă ziua nu e neapărat bună, iar plăcerea și recunoștința nu sunt maxime, în conversațiile de prezentare și introducere în orice context social e nevoie să jucăm mereu două roluri, de vorbitor și de ascultător, și, așa cum zicem oricum „bună ziua”, e de dorit ca în orice situație să punem câteva întrebări despre celălalt.
Da, cred că e politicos ca, minimal, să mimăm măcar interesul pentru cealaltă persoană așa cum mimăm uneori cu minciuni ‘albe’ plăcerea, starea de bine sau recunoștința, în de saluturi, mulțumiri și altele. Normele de politețe sunt o formă de igienă socială pe care de cele mai multe ori le respectăm chiar dacă asta presupune o oarecare lipsă de sinceritate. Am senzația că normele de politețe conversațională nu sunt la fel de bine diseminate în jur. Sau mi se pare doar mie?
Weekly Inspiration scris de Lucian M Mihai.