Pentru prima dată în viață am fost la o ședință de bloc. Una convocată în regim de urgență, părea că e absolut imperios să fie prezenți toți proprietarii de apartamente ai blocului.
Pe ordinea de zi, aveam să aflu, era un singur subiect: președintele de bloc; de fapt, demisia președintelui actual și alegerea unuia nou. Actualul președinte a demisionat, omul este foarte bolnav, are motive serioase. Își depusese un preaviz cu câteva luni în urmă.
La ședință însă a început un fel de circ. Au sărit pe acest președinte câteva doamne cu gură mare. Că nu a făcut, că nu a dres, că nici măcar aia, nici măcar ailaltă nu făcuse în 15 ani. Am zis să intervin și să le dau o altă perspectivă: omul nu va mai fi în acest rol, ce a fost nu mai poate fi schimbat, este o oportunitate să evaluăm starea curentă și să facem un plan de acțiune, să găsim pe altcineva care să îndeplinească ce își dorește comunitatea. Doamnele, care parcă băuseră ceva vitriol la micul dejun, au identificat însă o nouă pradă posibilă: eu. Am ieșit repede din jocul lor, mai ales că președintelui i s-a făcut rău și a ieșit în fața blocului. Așa că am ‘profitat’ ca să merg să îl ajut, să îi duc niște apă, un scaun, evitând astfel să mă contaminez de vitriol.
Aceste întâmplări mi-au amintit de o situație la care am asistat în Africa de Sud, într-un parc unde merseserăm să vedem cele mai mari animale, printre care elefantul, rinocerul, leul. Eram într-o mașină din acelea cu care mergi în safari. Un leu prinsese o impala și o târa ca să o transforme în cină. Atâțați de miros de sânge, au apărut și alți lei care au început să tragă în toate direcțiile de biata victimă.
Așa a fost și la ședința de bloc. Așa probabil este în multe locuri, aș spune chiar că și în unele echipe din companii. Unii de-abia așteaptă să găsească un țap ispășitor sau să facă vreo greșeală careva ca să îl pună la pământ și să se năpustească. Alții se uită ca la televizor, iar alții, puțini, încearcă să facă ordine și să gândească logic (era să zic critic, dar, dat fiind contextul, ar fi fost neadecvat).
Ah, mai era și un domn mai blând lângă mine care ținea mâna pe un capăt de țeavă din spatele meu, ca să nu mă lovesc – mi-a spus el, spre uimirea mea că mai există și astfel de oameni.
Dacă se întreba cineva: nu am acceptat să fiu președinte de bloc, puteam să am acces la glorie :))
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.