Diversitate, echitate și incluziune sau doar simplu apartenență
Am vizitat in această vară Principatul Liechtenstein. Aveam de mult o curiozitate să descopăr acest micro stat atipic nu doar datorită dimensiunii sale. A fost un fel de călătorie în timp. Știam că e ultimul stat din ceea ce considerăm „vest” care, deși are elemente de democrație directă sau reprezentativă, este, de facto, o monarhie absolută. Da, principele are drept de veto asupra oricărei legi votate de parlament, asupra oricărui referendum votat de populație și asupra numirii judecătorilor. Și chiar îl exercită.
Când vizitez un loc nou am un obicei de a citi ceva despre istoria lui. Ce m-a surprins cel mai mult în ce am aflat, a fost data la care femeile au câștigat dreptul de a vota în principat: 1 iulie 1984!!! Deși în trecut am mai fost surprins de Elveția care acordase femeilor drept de vot abia în 1971, de data asta mi-am dat seama că se întâmplase în timpul vieții mele. Asociam emanciparea femeilor cu ceva de demult, dintr-un trecut în alb negru.
Asta m-a făcut să mă gândesc la un subiect care a căpătat o prezență relevantă în lumea afacerilor de prin anii 80-90: diversitate, echitate și incluziune cu acronimul identic și în engleză DEI. Pornit din mișcări sociopolitice, el și-a găsit firesc locul și în organizații de business care oricât și-ar dori să fie apolitice, nu pot să fie imune la ceea ce se întâmplă în societate.
În ultimul timp subiectul a căpătat o notă de controversă mult mai mare pentru a nimerit la mijloc într-o lume tot mai polarizată. Extrema stângă și-l asumă până la împingerea limitelor biologicului, iar cea dreaptă îl folosește ca simbol al pericolului decadenței și prăbușirii morale a societății. Mi se pare că e tot mai greu, în fapt nu doar pe acest subiect, să găsim un echilibru, un punct de vedere moderat, un „juste milieu”, un centru rațional.
Cred că subiectul rămâne relevant în continuare deși, indiferent pe ce parte a dezbaterii s-ar poziționa, lumea tinde deja să îl asocieze în prezent mai mult cu minoritățile sexuale. Conceptul cuprinde oricum mult mai mult decât asta și cred că rămâne relevant mai ales în contextul actual în care pe de o parte toleranța în general este în scădere iar pe de altă parte diversitatea este în creștere și inevitabilă. Din fericire, fie din cauza controversei asociate, fie din cauza modului de implementare nu de puține ori defectuos și contraproductiv apare un nou concept care nu vine să îl înlocuiască ci să îl completeze. Este vorba de ”Apartenență” sau „Belonging”.
Inițiativele tradiționale DEI s-au concentrat în mare măsură pe asigurarea reprezentării și pe prevenirea discriminării. Cu toate acestea, simpla prezență a diverselor persoane într-o organizație nu garantează că acestea se simt incluse sau valorizate. Cercetările au arătat că, chiar și în locurile de muncă diverse, angajații se pot simți izolați dacă nu există un sentiment de apartenență.
În plus, politicile de DEI au venit cu celebrele „cote” care au pus în pericol, dacă nu direct meritocrația, poate mai important, percepția de meritocrație.
Apartenența merge dincolo de diversitate (prezența unor medii și identități diferite) și incluziune (crearea unui mediu în care aceste diferențe sunt respectate și apreciate). Ea pune accentul pe crearea unui mediu în care fiecare se simte parte din comunitate, apreciat și conectat la un nivel mai profund.
Apartenența este strâns legată de siguranța psihologică, în care persoanele se simt în siguranță pentru a se exprima fără teama de consecințe negative, iar asta duce la un sentiment de conectare și sprijin în locul în care muncim. Ca orice inițiativă nobilă sunt sigur că va avea piedici și eșecuri în implantare dar mi se pare că avem o șansă să abordăm subiectul diversității într-o manieră mai completă și mai echilibrată.
Weekly Inspiration scris de Lucian M Mihai.