Ieri am luat un Uber împreună cu doi colegi, iar cursa a fost puțin inedită datorită conversației la care am asistat. Șoferul era o femeie, ceea ce în experiența mea se întâmplă mai rar, iar colega mea a întrebat-o cum este să facă această activitate, dacă îi este dificil – spusese că se ocupă de asta după program, în completarea unui job full time.
Doamna ne-a povestit că nu este chiar atât de greu, dacă treci de șicanele permanente și previzibile din trafic, însă ne-a spus că unii clienți refuză cursa când văd că este femeie, iar la un moment dat un bărbat a comentat tot timpul cât a stat în mașină, în niște termeni greu de suportat de către o persoană civilizată. I-a spus că el nu vrea să se lase condus de femei, a întrebat-o de ce este pe drum și nu la cratiță, având grijă de copii și tot felul de mitocănii asemănătoare, în schimb a refuzat să se dea jos și să ia altă mașină când ea l-a invitat să o facă.
Posibil să spuneți că asta este nimica toată pe lângă grozăviile care se întâmplă zi de zi în această țară, încă destul de tributară lipsei de educație și mentalității grobiene. Și ați avea dreptate, din păcate. Pe mine recunosc că m-a șocat puțin, nu doar nonșalanța cu care cineva ar jigni în asemenea fel o altă persoană, ci și realizarea faptului că această atitudine este suficient de tolerată încât să fie acceptabilă social, și poate tocmai astfel de transgresiuni mărunte fac posibile situațiile grave, ca cea întâmplată recent în mediul academic.
Mă neliniștesc în egală măsură derapajele de tip woke, cred că sunt cel puțin la fel de nocive oricărui demers constructiv în numele echității și al incluziunii. Și-atunci mă întreb, ce putem face fiecare dintre noi, la nivelul nostru, pentru a lăsa lumea puțin mai bună decât am găsit-o? Pentru că a pendula filozofic între dileme cu siguranță nu e de prea mare ajutor.
”Quis custodiet ipsos custodes?” Cine îi va păzi pe paznici, se întreba în Antichitate Iuvenal, un poet latin. Cred că fiecare dintre noi poate și ar trebui să fie, propriul paznic. Nu un temnicer, ci un supraveghetor corect, înțelegător (care înțelege tot, nu care îngăduie tot) și atent, al propriilor acțiuni, cuvinte, intenții. Facem, spunem, gândim foarte multe lucruri pe pilot automat.
Exemplul de mai sus pornește de la o prejudecată, care este de fapt o credință pe pilot automat, preluată fără a fi chestionată sau digerată. Avem și noi din acestea? Poate nu atât de flagrant greșite – moral, intelectual, șamd. Probabil că da. Pe acestea le putem aduce la lumină cu ajutorul custozilor noștri interni, gândirea critică și simțul etic, pentru a stabili apoi ce este de făcut cu ele. Ușor de zis, greu de făcut.
Dar, ca să închei într-o notă puțin mai lejeră, dacă nu noi, atunci când?
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.