Am văzut zilele trecute o memă care m-a distrat. Citez aproximativ: ”Adolescenți, v-ați săturat de cicălelile părinților? Acționați acum! Mutați-vă de acasă, angajați-vă, întrețineți-vă singuri! Repede, cât încă știți tot!”
Face parte din experiența vieții, să ajungem la acea înțelegere că, pe măsură ce descoperim mai multe, avem niște limite în ce și cât știm. Să ajungem, cum ar veni, la un anumit nivel de smerenie intelectuală și să ne dăm seama că certitudinile pe care le aveam sunt de fapt iluzorii. Iar asta, desigur, se întâmplă doar dacă suntem dispuși să mergem în această direcție, să nu ne mulțumim cu traiul fără dileme, să încercăm să învățăm mai mult, știind că mereu doar vom împinge frontiera mai departe.
Citind mema mi-am dat seama apoi că nu li se aplică doar tinerilor. Nu suntem nicicând scutiți de capcana asta, indiferent câți trandafiri am prins în buchetul vieții. De exemplu, vorbeam la un moment dat cu o prietenă despre ritualuri de hidratare și regenerare a părului. O conversație dintre acelea fără miză, reconfortantă în frivolitatea ei. Îi spuneam despre cum nu-mi găsesc niciodată timp să mă ocup de asta și cum, la modul realist, nu o să o fac probabil vreodată. ”Auzi”, a replicat ea ”dar de ce nu încerci tu să…”, plus o soluție la o problemă pe care tocmai declarasem că nu o am.
Expresia mi-a atras atenția. ”Auzi, de ce nu faci tu XYZ” este de cele mai multe ori introducerea pentru un sfat nesolicitat. Probabil sunt puține lucruri mai antipatice – mă refer la lucrurile mărunte, benigne – decât aceste sfaturi nesolictate, indiferent din partea cui ar veni. Și totuși, cu toții păcătuim zilnic în ce le privește. Este normal, până la un punct. De cele mai multe ori, ele vin din nevoia noastră de a fi validați și din dorința de a fi de ajutor. Pot porni din cele mai bune intenții dar, indiferent dacă se aplică la activitatea profesională, existența cotidiană sau lecții despre lume și viață, riscă în cel mai bun caz să fie ignorate. Adesea însă provoacă iritare, pentru că îi transmit celuilalt în subtext că el nu știe, pe când tu știi, și ți-ai asumat misiunea nobilă de a-l lumina. Deci, să ne controlăm mai bine impulsul, zic, și să încercăm întâi o întrebare de genul ”Și, ce te-ai gândit să faci în privința asta?”.
Pe de altă parte, și la primire putem fi mai eleganți decât ne vine pe moment. Nu știu alții cum sunt, dar mie una, mai colerică din fire, îmi vine să zic ”Adică ce vrei să spui, că pe mine nu m-a dus atâta capul?”, sau alte finețuri similare. Să ne amintim că intenția este cel mai probabil bună și să fim curioși. Să încercăm să înțelegem perspectiva celuilalt. Cel mai rău lucru care se poate întâmpla este o validare a unei soluții la care ne-am gândit, iar cel mai bun este că vom avea un punct de vedere în plus.
Weekly Interaction scris de Alina Doica.