Acum ceva vreme, mama mi-a cumpărat o pilă de călcâie. Nu știu de ce, nu am cerut. De fapt, nici nu m-aș fi gândit să am așa ceva. Dar mama știe mai bine ce e bine să ai în casă, știți cum e, mai bine accepți și nu spui nimic. La un moment dat, când am încercat să o folosesc, am dat de partea aceea foarte aspră și m-am rănit. Nu am fost atentă, e drept.
Dacă aș fi examinat-o puțin, aș fi observat că o parte este foarte fină, cealaltă este rugoasă, asemenea șmirghelului.
Am întâlnit oameni asemenea acestei pile. Când te izbești de partea lor neșlefuită, scorțoasă, aricioasă, te îndepărtezi o vreme. Vrei să examinezi puțin, ca să îi înțelegi, să te repoziționezi; apoi, când te apropii, o faci discret, temător, atent, en garde, tiptil, ca să nu trezești cumva vreun demon. Demon închipuit, de altfel, pentru că cei mai mulți dintre acești oameni sunt, de fapt, extrem de sensibili, de vulnerabili. Iar impresia că ar fi parcă făcuți dintr-un material similar pilei aspre de călcâie, e dată de protecția pe care o au în jurul lor tocmai ca să nu sufere. Poate că toți avem astfel de protecții, doar că suntem în diverse stadii de evoluție, le gestionăm diferit.
Dacă ai răbdare cu ei ca să le vezi și această latură sensibilă, luminoasă, poți fi uimit. Dacă îți modelezi comportamentul astfel încât să le dai spațiu să se dezvăluie, poți să câștigi un prieten.
Invitația mea este să avem mai multă răbdare, mai multă empatie, să lăsăm etichetele acasă și să devenim mai curioși să vedem ce se află dincolo de suprafața unui om.
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.