Reziliența noastră de toate zilele

La un eveniment la care am participat recent, invitatele au discutat, printre altele, despre reziliență. Le-au adus în atenția publicului pe bunicile lor, persoane care trecuseră prin Cel de-Al Doilea Război Mondial, pierduseră tot ce avuseseră, aveau copii mici în acea perioadă, după care au fost nevoite să o ia de la zero și să își reconstruiască viața.


Și-au educat copiii, i-au susținut să meargă la școli bune, să învețe, au lucrat ele însele mult. Remarcabil a fost că au păstrat bunele maniere, eleganța, decența, arta conversației, chiar și după ani de dificultăți majore, de neajunsuri.


Poate că tocmai acolo este cheia rezilienței: când ajungi să vezi abisul cu ochii tăi, să simți în toată ființa ta că ai atins nivelul cel mai de jos, acel nivel dincolo de care nu mai este decât întunericul, atunci nu mai stai să îți plângi de milă, nu mai frecventezi valea plângerii. Știi că tu te poți salva, că într-o măsură mare de tine depinde viitorul tău, și acționezi în consecință.


Într-un articol nou pentru Forbes Romania, Georgeta Dendrino vorbește despre ce înseamnă reziliența și despre cum o putem dobândi într-o manieră cât mai eficientă.


Citește articolul integral, aici.