Răsfoiesc paginile de rețele sociale la întâmplare. Știți, gestul acela de om normal cu degetul mare in sus care se oprește brusc când ceva ți se pare interesant sau îți atrage atenția. Brusc degetul se oprește în dreptul unui text destul de generos. Cineva cere un sfat iar pentru asta descrie un context.
Pe măsură ce citesc, treptat, trăiesc din ce în ce mai puternic sentimentul acela de jenă când brusc ai deschis o ușă și ai dat peste cineva, fără să vrei, într-o ipostază intimă. Închizi repede ușa ca să mai salvezi situația, dar e oricum prea târziu.
Textul descrie cu lux de amănunte o situație foarte personală, cu detalii familiale și nu numai, într-un fel în care ai vorbi în intimitatea unui cabinet de psiholog. E clar că normele sociale s-au schimbat iar ce însemna intim, spațiu personal, a căpătat, odată cu rețelele sociale, o altă dimensiune.
M-am obișnuit deja cu detalii care înainte țineau strict de acest spațiu. Deși încă mai am mici reacții când văd pe pagini publice pedichiuri, conformații corporale explicite, masa de la prânz detaliată în prim plan etc., pot să zic că m-am obișnuit. Totuși, acest text în care persoana respectiva își expune în fața a mii de necunoscuți detaliile vieții personale în speranța unor sfaturi, mă face să mă întreb dacă sunt eu rămas în urmă sau orice formă de pudoare a devenit învechită.
Ceva mă face să cred că există o igienă socială pe care o formă sănătos dozată de pudoare ne-o oferă, că avem nevoie să păstrăm anumite lucruri în spațiul intim, iar că expresia cu spălatul rufelor în public, deși precedă cu mult etapa rețelelor sociale, își păstrează încă valabilitatea.
Voi ce credeți? Mai avem nevoie de pudoare sau sunt eu pudibond?
Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.