Vești bune! Recent ni s-a alăturat o nouă colegă, Roxana Moldovan.
Roxana s-a format din punct de vedere profesional într-una dintre marile companii din domeniul telecom, lucrând direct cu clienții și cu tehnologiile într-un domeniu extrem de dinamic și provocator.
Începând cu 2006, susține sesiuni de training și se ocupă de proiecte în domeniul resurselor umane. Dorința ei este să contribuie atât la dezvoltarea competențelor și a abilităților oamenilor, cât și la contextul în care aceștia reușesc să obțină performanță în organizații.
Roxana, cine ești tu?
Pfua… ce întrebare grea! Nu că nu aș ști, ci pentru că nu prea îmi place să vorbesc despre mine.
M-am născut la Reghin, în orașul în care se fac viori, mobilă, pantofi, rachete de tenis …și Roxana Moldovan, cum îi plăcea unuia dintre colegi să mă prezinte la cursurile la care mă invita.
Am 40 și ceva de ani, sunt înainte de toate om (sau cel puțin sper că sunt), fac training de peste 15 ani și sper să mai fac în continuare măcar tot pe-atâția.
Nu am copii, sunt nașa unui geamăn foarte special și mătușă a trei nepoți foarte năzdrăvani.
Am avut norocul să am câțiva mentori care mi-au îndrumat pașii în anii copilăriei și ai adolescenței.
Dl. Macarie, cu care am făcut ore de limba engleză începând din clasa a 6-a și până spre sfârșitul liceului – fusese deținut politic, era precum un gentleman cu care aveam plăcerea să petrec câte două ore în fiecare miercuri dupa-masă, acasă. Am învățat de la el despre onoare, coloană vertebrală și puterea de a fi om chiar și în cele mai aprige condiții (cred că în prezent se numește reziliență), printre lecțiile de gramatică, vocabular și conversațiile în frumoasa limbă a lui Shakespeare.
Dl. Lovin, profesorul de informatică din liceu – yep, am făcut liceul la clasă de informatică, cu câte 8h pe săptămână de programare și “joacă” pe calculator – cel care ne-a învățat să ne structurăm gândirea, folosindu-se de schemele logice și programele pe care le scriam în Pascal și C++.
Și nu în ultimul rând bunicul din partea mamei, Moșu’ cum îmi plăcea sa îi spun, care m-a învâțat blândețea, răbdarea și omenia, a fi om … pe lângă istorie, ceva geografie și multă bucurie de a trăi (la istorie probabil că aș fi rămas de multe ori corigenta dacă m-aș fi chinuit să rețin informațiile în loc să ascult povestea pe care bunicul reușea de fiecare dată să mi-o spună pornind de la datele aride din manual).
Am absolvit apoi facultatea de Relații Economice Internaționale în cadrul Academiei de Studii Economice din București, iar în prezent sunt din nou studentă, în anul al 2-lea la Psihologie, facultatea despre care mi-am amintit în urmă cu câțiva ani că fusese de fapt prima mea alegere în liceu. Da, viața m-a adus tot spre științele umane și psihologie: mă pasionează felul în care noi oamenii funcționăm, de foarte multă vreme.
De unde pasiunea pentru training?
Prima prezentare am făcut-o prin școala generală.
Voiam pick-up și pregătisem un adevărat “slide show” pentru părinți. Scrisesem mare, pe 3 “slide-uri (aka 3 coli de hârtie), pe primul “slide” “VREM” (eu și sora mea), pe al doilea “PICK-UP” și bineînțeles “MULȚUMIM” pe ultimul. Plasasem cele 3 “slide-uri” pe dulap, legate cu câte un fir de ață fiecare, astfel încât să pot să fac “next slide”. Adevărată tehnologie de secol 20.
Aveam și proiector: o veioză strategic așezată astfel încât să fie bine luminat “ppt-ul”.
Iar pe părinți i-am rugat să se așeze confortabil în fotolii și să adreseze întrebări, dacă au.
Am obținut pick-up-ul, îl avem și acum.
În 2006 am răspuns unui anunț pentru un rol ce tocmai se crea chiar în departamentul în care lucram, la îndemnul unei prietene. Inițial ignorasem complet anunțul, mi se părea atunci că nu am răbdarea necesară pentru un astfel de rol. M-am îndrăgostit apoi (iremediabil) de această meserie în timp ce mă pregăteam și apoi parcurgeam etapele interviului (extrem de multe și din ce în ce mai plăcute, cum aveam să descopăr pe parcurs).
După mai bine de 15 ani de experiență și diverse formări, mă bucur enorm că încă am foarte multe de învățat și de experimentat făcând cursuri. Este genul de meserie în care nu ai cum să te plictisești. Și pe care, cum bine spune unul dintre foștii mei manageri, nu prea ai cum să o faci dacă nu ai o imensă pasiune pentru ceea ce faci și mai ales pentru oameni.
Cu toată pregătirea ce o presupune fiecare sesiune de curs, cel mai mult învăț chiar de la participanți, de la oamenii pe care am plăcerea să îi întâlnesc în sala de curs.
Filmul preferat?
Am mai multe preferate. Îmi plac mult filmele franțuzești și cele necomerciale, dar și siropoasele de Crăciun sau pe cele din seria Harry Potter (pe care le urmăresc cu muuuuultă plăcere împreună cu nepoata cea mijlocie – cred că le știe pe toate pe de rost). De fapt, cu fiecare dintre nepoți mă uit la genuri diferite de film. Este unul dintre modurile în care petrecem timp împreună (când nu inventam povești sau vizităm locuri văzute sau nemaivăzute).
În topul topul preferințelor mele este It’s a Wonderful Life (cel din 1946).
Formația preferată?
…din nou mai multe.
Îmi place foarte mult jazz-ul, am crescut cu Queen și Dire Straits și nu am fost fan Depeche Mode.
Ascult cu multă plăcere Radio Guerrilla si Rock FM (sorry guys… îmi plăceți în egală măsură).
Nina Simone rămâne alegerea din topul topului.
Ce ar spune prietenii despre tine?
Hmmm…. chiar am întrebat câțiva 😇
Cei mai mulți zic că sunt extrem de empatică, înțelegătoare și răbdătoare (pentru ultima nu știu de unde pare așa, de multe ori nu am răbdare nici să stau 5 secunde când mă trezesc, de curioasă ce sunt ce aduce ziua ce tocmai începe).
Ar mai spune și că sunt vizibil preocupată de cunoașterea și dezvoltarea potențialului oamenilor și complet atipică. De multe ori provoc disconfort pentru că observ lucruri despre ei, lucruri ce merită să fie aduse în atenție, pun întrebări directe și sunt destul de încăpățânată să nu mă las păcălită cu răspunsuri de complezență. Asta presupune ceva efort pentru interlocutori, de multe ori îi invit la o abordare nouă și să privească dintr-o altă perspectivă, atunci când vor să rezolve probleme reale.
Unii spun și că sunt (ușor) perfecționistă, eu zic mai degrabă că sunt riguroasă, nu-mi place deloc “las’ că merge și așa”. Și mai zic că sunt un foarte bun profesionist (dar pe asta nu o recunosc, nici dacă mă picură cu ceară 😎). Alții spun că sunt foarte curioasă, într-o neobosită căutare, sensibilă și cu multă intensitate. Clar, nu sunt modestă.
Recent mi-a fost amintită una dintre informațiile “picante”: într-una dintre vacanțe am dormit în camera în care dormise la un moment dat Klaus Iohannis (se pare că nu se molipsește, nu e precum răceala).
Cele mai importante 3 lucruri din viața ta?
Familia (apropiată și extinsă), prietenii, meseria (pe care o asociez și cu facultatea).
Ce am uitat să te întrebăm?
Multe :)… dar mai las loc și pentru alte descoperiri pe parcurs, nu zic chiar tot din prima.