Street Angel and House Devil

„Zilele trecute am aflat o expresie irlandeză care mi-am plăcut la nebunie: street angel and house devil. Se referă la un copil care se poartă frumos în public, însă acasă le dă bătăi de cap serioase alor lui. “Iată o zicală ce i se potrivește mănușă Evei”, mi-am zis eu, gândindu-mă la copilul meu numărul 2.
Fermecătoare, dezinvoltă și amabilă în majoritatea situațiilor sociale, acasă Eva ne rezervă privilegiul de a da frâu liber temperamentului ei vulcanic și voluntar, ceea ce pe mine una mă amuză și mă scoate din minți în proporții aproximativ egale.


Însă apoi m-am gândit că și noi, adulții, putem fi deseori îngeri pe stradă și diavoli acasă. În public purtăm diverse măști, multe dintre ele explicabile și necesare socialmente. Dar acasă le dăm jos, așa cum ne dezbrăcăm de hainele pe care le-am purtat toată ziua, și ne permitem anumite libertăți cu cei dragi despre care știm în sinea noastră că nu ne fac, nici nouă, nici lor, vreun bine – tocmai lor se întâmplă să le arătăm latura noastră întunecată, impulsivă, revanșardă.


Am să mă iau drept exemplu chiar pe mine: activitatea mea presupune să-mi petrec o bună parte din timp în fața oamenilor; lucrând cu clienții să îmi pierd cumpătul nu este niciodată o opțiune. Mă descurc destul de bine, dar iată că, ajunsă acasă, îmi sare muștarul pentru că hainele uscate nu au fost împachetate conform sistemului meu (în caz că nu era clar, acesta este cel mai bun sistem din lume). Posibil să avem cu toții exemple similare. Mecanismul din spate este unul de apărare, se numește descărcarea pe o țintă sigură și un psiholog ar explica mult mai bine subtilitățile lui.


Ce putem face noi pentru a fi street angels și acasă? În primul rând, să conștientizăm momentele de descărcare și să reflectăm asupra cauzei reale a frustrării. Apoi, să găsim variante mai constructive, mai adecvate de a ne elibera de tensiunea acumulată. Este ceva ce trebuie să schimbăm noi înșine? Este nevoie de feedback, de o o clarificare a situației care ne-a încărcat? Este ceva ce putem face pentru a ne simți mai bine, a ne reîncărca bateriile descărcate peste zi – sport sau mișcare în aer liber, o activitate care ne face plăcere, puțin timp cu un prieten cu care nu am vorbit de mult?


Și nu în ultimul rând, să nu uităm să facem depuneri periodice în contul relației cu cei dragi – să le facem o mică surpriză, să le mulțumim pentru ceva ce au făcut pentru noi, oricât de mărunt, să le spunem cât de mult îi apreciem și ne bucurăm că sunt parte din viața noastră.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica.

Posted in Uncategorized