De la disciplină la auto-disciplină

Ca persoană care a făcut armata, am o relație destul de rece cu disciplina. Am urât cu pasiune armata, hainele acelea atât de impersonale, apoi ideea de disciplină impusă, de a face ceva, cumva, la ordin, fără sens, fără explicații logice, doar pentru că spunea cineva. Poate că toți respingem regulile, disciplina impusă când suntem tineri.
Cu timpul însă am adus ideea de disciplină către mine, am integrat-o în fiecare zi. Dar e disciplina pe care eu mi-o impun, care are sens pentru că viața mi-a arătat că fără eforturi, fără anumite sacrificii, nu prea ajungem departe.


Iată câteva moduri prin care se manifestă această auto-disciplină:


Mă scol devreme – nu pentru că îmi vine natural. Am fost matinală până acum vreo 15 ani. După aceea însă, mi-a fost greu, atunci când îmi impun să mă scol aș vrea să nu o fac. Uneori, când mi-a fost greu, m-am gândit la câte o prietenă, cunoștință, care ajunge la sală la 7 dimineața, apoi merge la birou. Cu acest gând, îmi recompuneam voința și corpul și începeam ziua. Dacă alții pot, sigur pot și eu să mă trezesc la 5.

Beau apă caldă cu lămâie, ceai, chiar și când nu am chef. Vara, când e atât de cald încă de dimineața, numai apă caldă nu aș bea. Dar apa calda cu puțină lămâie este bună pentru digestie. Așa că a devenit ca spălatul pe dinți.

Merg la sală chiar dacă uneori nu îmi vine. Nu am început de mult, e drept. Am tot avut tentative în trecut. Dar acum, când mi-am impus să nu mă mai las, să mă țin mai bine responsabilă de propria stare de bine, las deoparte lenea, letargia ce mă cuprinde, gândul că am mult de lucru sau că aș putea să citesc în timpul acela, și mă duc la sală. Lucrez după aceea sau înainte, tot eu le fac, pe toate, poate cu mai multă energie, cu dezinvoltură, după sport.

Citesc cu regularitate literatură pentru că vreau ca mintea mea să fie mereu în companie selectă. Viața cotidiană poate veni uneori cu blazare, lipsă de inspirație, mediocritate, meschinărie. Marile cărți ale lumii, asemenea muzicii, picturii, ne pot servi drept colac de salvare pentru spiritul aproape îngenuncheat.

Plec din când în când departe pentru că așa mă repoziționez, mă inspir, mă reîncarc cu energie bună.
Da, știu că tot eu sunt și acasă și acolo, știu ce înseamnă să fugi de tine. Nu e despre asta, e despre a vedea alți oameni, alte locuri, alte obiceiuri. La intersecția dintre acestea și gândurile mele poate ies alte idei, poate văd lucrurile diferit. Merită mereu!

O sun pe mama de două ori pe zi, dimineața și seara. De când a murit tata, rar se întâmplă să nu sun, doar dacă ajung foarte târziu sau dacă sunt pe alt fus orar.

Inutil să adaug că am mereu grijă de întâlnirile la cosmetică, manichiură, discuțiile lunare cu psy. Cred că și interiorul, și exteriorul merită atenție, mai ales când nu mai ai vârsta la care toți oamenii sunt frumoși. Uneori, când nu mai am chef de nimic, îmi imaginez că sunt propriul păpușar, mă joc cu sforile și ridic păpușa obosită, supărată, fără chef, și o duc acolo unde trebuie.

Voi cum vă auto-disciplinați?

Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.