Ploaia m-a prins la câteva minute după ce am plecat de la birou – o răpăială bruscă de vară, așa cum au fost atâtea zilele astea. M-am adăpostit într-o scară de bloc, întrebându-mă pentru a mia oară cât de înțelept este principiul meu de a nu lua o umbrelă cu mine decât dacă toarnă cu găleata în secunda în care ies din casă.
Cu un gest reflex, am scos telefonul din geantă și am intrat pe aplicația meteo, care m-a anunțat sec că ploaia avea să înceteze în 50 de minute. Tot ca un reflex, m-am enervat pe vreme că nu ține cont de nevoia mea de a ajunge acasă cât mai repede.
Dar stând în scară, privind pe geam și ascultând potopul de afară și tunetele din răstimpuri, m-am liniștit și mi-am dat seama de absurditatea poziției mele. În încercarea noastră de a îmblânzi lumea și de a face probabilul sigur, am inventat o sumedenie de instrumente și ajutoare, unele mai istețe decât noi, care ne dau această senzație de control și ne satisfac nevoia de a fi micul demiurg al propriului univers.
Atâta că uităm, sau cel puțin eu uit, că este totuși doar o senzație. Sigur, putem anticipa mai multe cu ajutorul tehnologiei decât o făceam înainte. Putem controla numărul de pași sau de calorii, știm ora exactă la care vom ajunge la destinație și cum se va prezenta drumul. Ne gestionăm bugetul din mers, în timp real. Un milion de lucruri se află la un click distanță, iar asta ne poate întări impresia că lumea este acolo pentru a ne servi pe noi. Însă, în mod paradoxal, mediul în care existăm este din ce în ce mai volatil și caracterizat de incertitudine.
Pretenția noastră de a ști cum o să fie vremea, restaurantul, vacanța, noul job, nu cred că lasă prea mult loc de surprize, fie ele și mai puțin plăcute, și nici nu ne ajută să exersăm o capacitate de adaptare până la urmă naturală.
Așa că mi-am închis telefonul, am așteptat o pauză în care ploaia s-a mai domolit și am pornit în fugă spre metrou, retrăind bucuria de a călca prin bălți fără să-mi pese, de a alerga prin ploaie cu căștile pe urechi și muzica dată aproape la maxim, trăgând în piept mirosul frunzelor tinere și ude.
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.