Deschid Facebook-ul cu intenția de a vedea ultimele știri, fiind abonat la multe canale de mass media. Mă opresc asupra unui titlu. Citesc articolul și ca aproape de fiecare dată, arunc o privire pe numărul de comentarii. Nu rezist tentației de a vedea ce ”zice lumea”. Citesc câteva comentarii și încep să simt o iritare. Mai citesc puțin și simt cum îmi crește tensiunea. Mă opresc și îmi dau seama că am de a face cu un model repetitiv.
Fie că e vorba de Covid, de război, de o condamnare, de Eurovision sau chiar de o știre mai puțin dramatică sau relevantă, e întotdeauna ceva în comentariile publice de pe rețelele sociale care îmi apasă niște ”butoane” sensibile, reușind relativ rapid să îmi schimbe dispoziția. Știu din discuții cu cei apropiați că nu sunt singurul. Am încercat să îmi dau seama la ce anume sunt mai sensibil. Da, fracturile de logică sunt iritante dar sunt și amuzante în același timp. Poate modul în care gramatica limbii române e terfelită? Dar asta observ și în discuții la care particip sau la care sunt martor și nu îmi produce același efect. Să fie ”trollii”? Recunosc un ”troll” de la o poștă și e ceva ce pot deja să ignor destul de ușor.
Și totuși am reușit până la urmă să înțeleg. Am început să citesc comentarii având clar intenția să descopăr ce mă irită mai mult. Ca de obicei când nu vedem ceva clar, avem nevoie de un contrast. Iar contrastul mi-a devenit evident când citeam comentarii legate de știri pozitive sau neutre. Oricât de nevinovată era știrea sau oricât de pozitivă, negreșit apăreau ei, cei care indiferent de situație au ceva negativ de spus și o spun aproape mereu într-o manieră care variază de la lipsă de eleganță la violență verbală.
Dar ce vină au ei? Rețelele sociale ne-au oferit tuturor un spațiu liber de exprimare iar în acest pachet nu intră doar exprimarea liberă de idei și opinii, intră și exprimarea emoțiilor. Am găsit cu toții o supapă sigură de descărcare. În fața unui ecran, eliberați de convențiile sociale impuse de prezența fizică, ne simțim siguri să defulăm. Probabil am făcut asta cu toții într-o măsură sau alta. Am comentat ceva cu obidă la o postare sau o știre. Alții au găsit probabil aici cel mai bun canal de descărcare pe care îl folosesc cu adicție și cu o abnegație demnă de o cauză mai bună. Era și firesc să se întâmple așa.
Îmi aduc aminte și acum de poveștile spuse de oamenii de la departamentele de relații cu clienții din companiile de telefonie mobilă cu care lucram încă de la sfârșitul anilor 90. Erau des sunați de oameni care sunau doar ca să înjure sau ca să abuzeze pe cineva verbal, oameni care în maniera lor se descărcau, folosind un canal care crea senzația de anonimat, de distanță și relativă siguranță pentru ei. Acum au rețelele sociale. Și pentru că astfel de locuri devin toxice, am hotărât să evit cât mai mult să citesc comentariile publice de pe Facebook. E un exercițiu de igienă psihologică care funcționează relativ bine.
Voi ce ați făcut pentru a evita supapele de emoții negative ale celorlalți?
Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.