Anul acesta de Paști m-a izbit dorința oarecum necaracteristică de a face cozonaci. Deși paleta mea de rețete și abilitățile în bucătărie sunt mai degrabă modeste, îmi place să gătesc, iar rezultatele strădaniei mele la cratiță sunt de cele mai multe ori apreciate de cobaii mei favoriți. Însă cozonacii sunt o cu totul altă poveste (cine a mai încercat să-i facă, știe la ce mă refer).
Mi-am luat totuși inima în dinți și am cerut rețeta familiei din caietul cu foi îngălbenite, acoperite de scrisul mărunt și elegant al bunicii mele. În treacăt fie spus, rețeta era un adevărat ritual de trecere, ca una dintre acele probe la care sunt supuși eroii din basme în călătoria lor inițiatică: o listă minusculă de ingrediente și trei rânduri de explicații parcimonioase. Cu alte cuvinte, mult succes, tânără gospodină! Așa că am făcut ce ar fi făcut orice Harap-Alb domestic – am apelat la Sfânta Vineri, adică în cazul nostru, la mama. Treizeci de minute de instrucțiuni notate furibund mai târziu, eram gata de atac.
Ca să nu mai lungesc vorba, am respectat cu sfințenie cantitățile, pașii și metoda, și la final am fost răsplătită cu doi cozonaci ca la carte: galbeni, pufoși și gustoși (mai mergea un pic de zahăr).
Schimbând impresii cu sora mea, un bucătar mult mai experimentat decât mine, ea mi-a spus: ”A, stai liniștită, eu până n-am umblat un pic la rețetă nu m-am lăsat”.
De multe ori și în training apare discuția despre improvizație. Participanții invocă diverse exemple din prezentări, negocieri sau situații de management, în care ei sau alții au improvizat ”și le-a ieșit de minune”. ”Noi de fapt făceam aceste lucruri despre care învățăm acum, dar le făceam așa, mai după ureche. Și uite că ne-am descurcat”.
Posibil, nu zic nu. Însă să nu uităm că cei care improvizează cu eleganță și aparent fără efort au în spate sute și sute de ore de exercițiu, de studiu, de repetiții. Cred că improvizația, acea improvizație valoroasă, care aduce ceva inovator, neobișnuit, este nivelul următor. Pentru a-ți permite luxul ei este nevoie să fi avut înainte exercițiul disciplinei și al rigurozității.
Este ușor să contești regulile jocului fără să le fi încercat măcar, însă calitatea rezultatului este chestionabilă. Sora mea poate ”să umble la rețetă” pentru că știe cum va ieși dacă o face într-un fel și nu în altul. Și știe asta pentru că a mai făcut acea rețetă de câteva zeci de ori, deci dacă îi iese de minune, nu e o chestiune de noroc. Așadar, à bon entendeur, salut. Și spor la cozonaci!”
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.