Cum ieri a fost ziua națională dedicată cititului, mi-am amintit de una dintre lecturile mele de bază: ”Spovedania unui măgăruș”. Nu ați auzit de ea? Nu mă surprinde. Este una dintre primele cărți pe care îmi amintesc să le fi citit, deși probabil buchisit e un termen mai potrivit, și prin asta una dintre lecturile mele formatoare.
O carte pentru copii, scrisă de Contesa de Ségur spre final de secol XIX, ea povestește aventurile și mezaventurile lui Cadichon, un măgar savant, după cum anunță deja subtitlul, ce învață că, pe lângă istețime, tenacitate și curaj, din care el are cu prisosință, în viață e important să dai dovadă și de bunătate, înțelepciune și mărinimie.
Cartea s-a întâmplat să fie în biblioteca bunicii mele, într-o ediție de prin anii ’20 – o primise chiar ea premiu în școala primară – și-mi amintesc cu bucurie senzațiile și impresiile mele de copil, ce au însoțit fiecare lectură. E lesne de ghicit că am citit-o de zeci de ori, până într-acolo încât ai mei chiar mă alintau într-o vreme Cadișon (cu ș, bineînțeles).
Mă fascinau ortografia desuetă și desenele în stil gravură, a căror notă precisă și pe alocuri neliniștitoare am regăsit-o ani mai târziu în grafica lui Albrecht Dürer; mirosul paginilor și lumea pe care o evocau – copii petrecându-și vacanța de vară la castelul bunicii lor, crinoline, partide de vânătoare și plimbări cu trăsura.
Dar mai ales îl iubeam pe Cadichon, cel năpăstuit cu o stăpână haină, care îndrăznește să-și caute libertatea și să își croiască propriul drum; plângeam alături de el, râdeam de farsele pe care le juca celor meschini, mă minunam de comentariile lui pertinente despre natura umană și animală, mă bucuram când își învingea în sfârșit răutatea și îndărătnicia și se împrietenea cu băiețelul pe care îl rănise și care, la rândul lui, îl tratase urât.
Aceste momente, dincolo de acel tip anume de bucurie pe care numai nostalgia îl poate provoca, sunt pentru mine și un bun prilej de a mă reconecta cu copilul interior (știți voi, ființa fugară de care ne amintim în jur de 1 iunie) și de a-mi aduce aminte cine sunt eu.
Lecturile copilăriei au acest dar, de a fi contribuit la structura noastră interioară, de a fi format baza valorilor după care trăim ca adulți. Închei cu o întrebare: ce carte și-a lăsat amprenta asupra copilului care ați fost odinioară? Cu alte cuvinte, cine a fost Cadișonul vostru?
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.