Demisia – o modă sau regândirea relațiilor de lucru?

Iată câteva motive pentru care oamenii pleacă:
Felul în care au fost tratați în primul an al pandemiei.
Unii au fost tratați incorect, există situații în care companiile au profitat de situația pandemiei și au scăzut salarii, au tăiat beneficiile, au redus numărul de angajați. Aceasta a dus la devalorizarea relației dintre angajat și angajator. Fenomenul a fost forțator și unilateral.


Sigur, au fost și situații în care firmele au fost obligate să ia astfel de măsuri pentru a rezista pe piață. Când situația a fost comunicată transparent, mă gândesc că majoritatea oamenilor a înțeles. Însă atunci când aceste măsuri au fost luate iar firma a înregistrat creștere financiară mare, au apărut reacții la tratamentul perceput ca incorect, la măsurile percepute ca abuzive.


Există și fenomenul de headhunting. Oamenii sunt ușor de dislocat dintr-o firmă, în general pentru că sunt tratați prost. Toți știm de exemple de manageri toxici, care nu știu să își prețuiască angajații. Evident că, în astfel de situații, oamenii nu stau pe gânduri când primesc alte oferte. Știu oameni care au plecat pentru bani mai puțini doar ca să nu mai aibă de-a face cu mediul toxic.


Sunt însă și oameni care au fost tratați corect dar totuși pleacă unde primesc mai mult. Oamenii nu au onestitatea de a merge la manager și a spune că au altă ofertă. Sunt oameni care tratează un job ca pe o cămașă murdară, pleacă fără vreun fel de considerație față de organizația unde au fost tratați bine, de managerul care a avut grijă și a investit în ei. (…)


Care sunt motivele pentru care angajații decid să părăsească un job? Care sunt așteptările angajatorilor? Și, mai ales, ce putem face pentru a crește gradul de retenție?


Georgeta Dendrino răspunde acestor întrebări într-un articol nou, scris pentru Revista CARIERE, pe care îl puteți citi în întregime aici: https://revistacariere.ro/leadership/contribuitori/demisia-o-moda-sau-regandirea-relatiilor-de-lucru/

Posted in Uncategorized