A-ți cere sau a nu-ți cere scuze – aceasta-i întrebarea

„Scenă tipică la curs: vorbim despre comunicare, asertivitate, limbaj pozitiv și influențare. Analizăm un e-mail, facem propuneri de reformulare, astfel încât să sune mai bine. Sugerez ca el să înceapă cu, sau să conțină expresia ”Îmi pare rău” (situația de la care am plecat includea un schimb anterior de replici mai dure). Se încinge o dezbatere aprinsă: de ce să-mi cer scuze? Nu am greșit cu nimic, el să-și ceară scuze! Și alte variațiuni pe aceeași temă.


Observ o preocupare destul de proununțată a oamenilor de a nu se vulnerabiliza prin eventualele scuze pe care și le-ar cere – de multe ori, acest gest banal de politețe este echivalat cu știrbirea respectului de sine. Dacă stăm și ne gândim bine, a spune ”îmi pare rău” nici nu înseamnă automat a-ți cere scuze. Expresia are două sensuri de bază – exprimarea regretului și respectiv a cere cuiva iertare pentru o ofensă sau o greșeală, mai mică sau mai mare. Și chiar așa, ce e atât de periculos în a-ți cere scuze, chiar și atunci când ai senzația că nu ai greșit cu nimic? Uneori mi se pare că e ca și cum am avea un număr limitat de scuze la purtător și ne-ar fi teamă să nu le consumăm pe toate prea repede 😊


Desigur, există și o cheie de lectură culturală a acestui comportament. Relația noastră cu greșeala și asumarea ei este complexă și plină de aspecte – să ne amintim doar de școală. Poate nu am avut ocazia, copii fiind, să vedem comportamente constructive, firești, de recunoaștere și îndreptare a unei greșeli, și atunci am dezvoltat fie o reticență exacerbată, fie tendința de a ne cere scuze pentru orice.


Gândiți-vă la orice interacțiune cu reprezentanții serviciului client, atunci când aveți de semnalat o problemă. În majoritatea cazurilor, grija lor principală este dezvinovățirea, și ea transpare încă, în ciuda numeroaselor cursuri de ʻcustomer care’ frecventate probabil de toți: ”Îmi pare rău, dar nu este vina mea/este de la bucătărie/aceasta este procedura etc”. Parcă și scuzele pe care le cer, în nume personal sau al organizației pe care o reprezintă, se contaminează și nu mai sună cum ar trebui: la nivel pur uman, îmi pare rău că ai avut o experiență neplăcută. Nu caut să culpabilizez, sunt multe explicații aici, și dintre cele mai diverse.


Ce propun însă este să regândim poziționarea noastră față de ”îmi pare rău”/”îmi cer scuze”. A exprima cu sinceritate un regret este oare o cedare, o recunoaștere dezavantajoasă a propriei slăbiciuni? Până la urmă, acest mic gest cotidian ține de o anumită eleganță și de o igienă a relațiilor, pe care e bine să le păstrăm indiferent de cât de mult se schimbă modele și vremurile.


Weekly Inspiration scris de Alina Doica.