Vă invit acum să ne cunoaștem. O să vă rog pe fiecare dintre voi să vă prezentați.” Așa încep multe dintre zilele mele, în rolul profesional pe care îl joc. În zeci de zile dintr-un an am ocazia să cunosc oameni noi și să le adresez într-o formă sau alta, formal sau nu, invitația de a se prezenta. Dacă la asta adaug ipostazele în care sunt eu participant la întâlniri, conferințe, sau cursuri, aș spune că unul dintre cele mai des întâlnite lucruri la care am fost martor în viața mea profesională este să aud și să observ oameni care se prezintă.
Bineînțeles că la un număr așa de mare de ipostaze similare există o diversitate semnificativă în abordări și răspunsuri. Pe de altă parte, după un timp, e ușor să observi și modele care se repetă. Pentru că aproape toate contextele în care aceste lucruri se întâmplă sunt profesionale, e firesc ca oamenii să se prezinte în primul rând din această perspectivă. Funcția, profesia, departamentul, vechimea sunt parte din modelul dominant. Pentru a adăuga o componentă umană mai completă procesului, gazdele acestor întâlniri au simțit nevoia să ofere modele de prezentare care adaugă perspective diferite de cea profesională.
Așa am ajuns să invităm oamenii să ne spună ceva profesional alături de ceva personal despre ei. Tot așa au apărut modele mai ludice de a invita oamenii să vorbească despre ei, fie că sunt rugați să aleagă un simbol, un film, o carte, un hobby etc. Dar, fie că li se oferă un model de a se prezenta sau primesc o simplă invitație de a spune ceva despre ei, mai există o constantă care apare, nu neapărat la fiecare persoană, dar inevitabil la fiecare grup de persoane, și anume, ezitarea. Acele momente de liniște, acele evitări de a începe primul, acele elemente de stânjeneală din ton sau atitudine sunt constante și prezente în aproape toate grupurile. Nu am fost doar martor la aceste lucruri. Am experimentat și eu astfel de stări de-a lungul vieții și probabil mulți dintre voi.
Să fie vorba de lipsa exercițiului? Poate că unii suntem mai introvertiți iar alții mai extravertiți? Am putea să ne legăm și de încrederea de sine, de cultura modestiei sau de nevoia de a ne proteja spațiul personal. Cred că fiecare dintre aceste aspecte joacă un rol. Totuși, în spatele acestei cutume sociale de a ne prezenta, stă inevitabil o întrebare mai profundă care cântărește mult și se leagă de identitate: cine ești tu? Spune-le celorlalți, cine ești tu? Și nu e neapărat ușor să ne definim. Suntem definiți de o profesie, de o funcție, de o vârstă? Da, în parte, dar știm că suntem mai mult decât atât. Și cât din acel ”mai mult” să îl facem public? Și ce ar fi relevant să spunem ”mai mult” în acel context?
Există mai multe căi prin care putem încerca să ne răspundem mai bine la întrebarea ”cine suntem” și asta depinde și de etapa vieții în care ne aflăm și de evoluția noastră anterioară. Putem să ne definim prin valorile în care credem, prin pasiunile pe care le avem , prin activitatea pe care o facem. Un model care m-a ajutat atât pe mine, cât și pe oamenii pe care îi invit să se prezinte se leagă de rolurile pe care le jucăm în viață.
Vă invit la un exercițiu de reflecție. Care sunt rolurile pe care le jucați cel mai des? Sigur, rolul dat de profesie e acolo. Alături de el, sunt și rolurile pe care le jucăm în familie, în cercul social, în societate în general. Care sunt cele care vă ocupă mai mult timp și care sunt cele care vă dau satisfacție? Probabil nu pe toate le jucăm întotdeauna bine dar sigur sunt câteva dominante, iar ele ne definesc și ne reprezintă.
Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.