Trei momente de libertate a zborului

„Nu sunt o persoană care face foarte multă mișcare, am o relație ezitantă cu sportul. Sunt destul de leneșă din acest punct de vedere, unul dintre acei oameni care mai degrabă a îndurat orele de sport din școală decât s-a bucurat de ele. Mult mai târziu am înțeles de ce se numește ”educație fizică” și am regretat că am pierdut acel tren.

Îmi amintesc însă cu mare claritate trei momente în care m-am desprins dintre limitele obișnuite ale corpului meu.
Primul, când am învățat să merg pe bicicletă – adult fiind, cu toate stângăciile și temerile inerente, a fost ca și cum aș fi trecut un pod. Acum mă bălăngăneam ca o marionetă cu sforile încurcate, în secunda următoare, ca prin magie, intrasem într-un alt univers, în care mișcarea circulară a picioarelor mă ținea în echilibru, totul avea sens și mă deplasam singură, cu mai mare viteză decât o făcusem vreodată până atunci.

Al doilea, când m-am împrietenit cu snowboard-ul. Aceleași stângăcii, aceleași temeri, instrucțiuni care-mi intrau pe o ureche și-mi ieșeau pe alta, lupta cu instinctul de conservare și stăpânirea voluntară a corpului, care voia să stea la un pahar de vin fiert. Când în sfârșit mișcarea a devenit fluidă, picioarele nu au mai tremurat și privirea s-a hotărât să rămână înainte, am avut un sentiment de eliberare, de zbor, de euforie. Am redescoperit plăcerea de a fi în aer liber iarna, pe care o trăiam în copilărie la săniuș, și care între timp dispăruse, îngropată sub straturi și straturi de viață.

Al treilea, când am învățat galopul – mix de concentrare, echilibru și nelipsita frică, după o necesară corvoadă a exercițiilor în manej. Pentru că nu ești doar tu cu raționalizarea ta inutilă și cu neascultarea corpului, ci ai și calul, un partener cu care trebuie să intri în armonie, pe care trebuie să îl conduci, dar să îl și respecți în același timp, să îl asculți. Cu timpul, am învățat să caut fracțiunea de secundă în care corpul calului se ghemuiește sub mine și țâșnește ca o săgeată, intrând în ritmul pentru care l-a înzestrat natura și, o dată cu ea, bucuria de a mă lăsa purtată, eliberată de griji și temeri, în timp ce peisajul zboară pe lângă mine și vântul mi se sparge de față.

Sunt multe astfel de momente în care ne putem lua zborul. Uneori o facem doar în imaginație și este de ajuns. Alteori, amintirea ne readuce acea senzație pe care am trăit-o și fizic, iar asta poate să ne ajute să trecem peste o zi grea, obositoare sau pur și simplu ternă.”

Weekly Inspirations scris de Alina Doica.

#interacters
#enablingchange