Curajul de a spune ”nu știu”

”Zilele trecute am ieșit la o terasă la invitația unei prietene și pe parcursul serii am avut ocazia să stau de vorbă cu mai multă lume, atât prietene mai apropiate, cât și persoane pe care le-am cunoscut atunci. Așa cum se întâmplă în astfel de situații, am vorbit câte în lună și în stele, mai serioase sau mai frivole. La un moment dat, vorbind despre copii, una dintre persoanele de la masă ne-a povestit câte ceva despre fata ei de 9 ani și și-a exprimat nedumerirea față de unul dintre comportamentele ei și de ce anume îl manifestă. A fost unul dintre acele momente când parcă am dat filmul cu încetinitorul și mi-am pus pălăria de observator al propriilor reacții și tendințe.

Am fost foarte tentată să îi ofer o explicație, să îmi exprim opinia – sistemul 1, vorba lui Daniel Kahneman, știa deja cum stă treaba, deși eu abia o cunoscusem. Cu alte cuvinte nu știam nimic despre ea, despre fetița ei, despre contextul lor. Așa că mi-am propus să îmi exercit dreptul de a spune ”nu știu”. Ce credeți că s-a întâmplat? Exact, nimic! Am pus doar două-trei întrebări, în încercarea de a înțelege mai bine și apoi am lăsat conversația să curgă, iar seara nu a pierdut nimic din farmec prin faptul că am ales să îmi țin părerile pentru mine.

A fost un exercițiu eliberator și mi-am propus să-l fac mai des. Sigur, nu mă refer la situațiile când ni se cere opinia în privința zonelor noastre de expertiză (deși, chiar și în astfel de cazuri, nu scrie nicăieri că trebuie să avem un răspuns la toate). Am constatat însă că avem obiceiul de a ne da cu părerea oricând și oricum. Încurajați de accesibilitatea informației și de practicarea unui tip de gândire superficială, ne credem îndreptățiți să ne exprimăm pe orice temă, uitând că știm de fapt destul de puține lucruri în profunzime. Așadar, a spune ”nu știu” poate fi din când în când un exercițiu de necesară modestie.”

Weekly Inspiration scris de Alina Doica.

#interacters
#enablingchange