Un prieten de-ai mei, preot, mi-a spus la un moment dat povestea talanților. Iată, pe scurt: un om pleacă într-o călătorie și lasă averea sa în grija a trei slugi. Unuia îi dă cinci talanți, altuia îi dă doi, iar ultimului îi dă unul singur. Povestea spune că omul a dat fiecăruia după puterile sale.
Sluga cu cinci talanți și cea cu doi talanți i-au investit și au câștigat dublul sumei primite. Sluga cu un singur talant și-a îngropat darul, de teamă să nu îl piardă, să nu îi fie furat.
La întoarcerea sa, stăpânul i-a lăudat și răsplătit pe cei care au investit și au crescut suma primită. Pe cea de-a treia persoană a considerat-o leneșă, a pedepsit-o și i-a luat talantul pentru a-l dărui celui care a știut să înmulțească cel mai bine ceea ce avea.
Mesajul central al poveștii este că fiecare trebuie să folosească darurile primite, iar cine nu le folosește, le va pierde.
Povestea aceasta simbolizează folosirea talentelor și responsabilitatea personală față de darurile sale. Aș extinde noțiunea de daruri primite de la cele materiale la cele personale. Mă refer la responsabilitatea individuală față de propriul talent, propriile capacități, la dezvoltarea personală.
Slujitorul care îngroapă talantul este un exemplu de persoană care evită riscurile, care, de teamă că cineva ar putea să îi facă vreun rău, preferă să stea ascuns, retras. Este un fel de manifestare a anxietății, a indeciziei, a zonei de confort, iar acestea duc către stagnare, atât pe plan personal, cât și social sau profesional.
Ceilalți doi slujitori sunt exemple de indivizi care valorizează darurile. În planul dezvoltării, putem vorbi despre identificarea punctelor forte, a talentului individual, asumarea responsabilității pentru dezvoltare, indiferent de riscuri, de ce ar spune alții din societate.
Talantul înseamnă suma de competențe, aptitudini, experiență profesională: fiecare angajat sau profesionist primește la începutul carierei sale anumite resurse — studii, abilități tehnice sau “soft”, relații. La fel ca în cazul slujitorilor din parabolă, care negociază și înmulțesc talanții, în mediul profesional dezvoltarea înseamnă să te implici în proiecte valoroase, să accepți provocări și să aduci inovație, nu doar să muncești rutinier. Rezultatele se văd atunci când ai curajul să încerci metode noi, să-ți dezvolți talentele sau să dobândești noi competențe, nu doar să “îngropi” ceea ce știi de teamă să nu greșești sau să aștepți “să ți se spună” să faci ceva, fără a avea vreo inițiativă.
O modalitate de a pune în aplicare talentele personale este și să-i ajuți pe alții să evolueze, să oferi feedback constructiv sau să contribui la creșterea echipei. Feedbackul însă e bine să fie și primit, nu doar oferit, doar astfel putem să ne îmbunătățim.
Parabola talanților este un argument pentru atitudinea proactivă: a nu-ți folosi abilitățile înseamnă să pierzi oportunități, în vreme ce asumarea responsabilității pentru “talantul” tău profesional aduce atât succes personal, cât și valoare organizației și comunității.
Weekly Inspirations scris de Georgeta Dendrino.
