Si, si, j’insiste: la vie est belle! Et vous êtes comme elle! (Ba da, insist, viața este frumoasă! Și tu ești la fel ca ea!)
Iată un mesaj pe care îl văd de mai mulți ani la Paris, când merg de la aeroport la hotel. Îl caut mereu cu privirea, îl aștept. Au francezii un fel special de a transmite niște mesaje care mie îmi dau o stare bună. În aeroport am văzut de multe ori scris “Paris vous aime” (Parisul vă iubește); Sau “Paris vous émerveille” (Parisul va încântă).
De această dată m-a atins cu atât mai mult mesajul cu cât, cu câteva zile înainte, fusesem la medic și primisem niște vesti proaste. În ziua aceea, când am aflat, mergând spre birou, mă gândeam că aș mai avea multe de văzut, de descoperit în această lume. Deodată, am fost mult mai atentă la tot ce era în jur. Chiar și o rază de soare ce străpungea un jet de apă de la aspersoare, prin iarbă, de dimineață, mi s-a părut spectaculoasă. Copiii pe care i-am văzut în drumul meu, florile, brazii înalți de pe bulevardul Unirii, parcă totul căpătase alte dimensiuni, ca și cum atunci îi vedeam pentru prima dată cu adevărat.
Îmi amintesc că acum câțiva ani m-a surprins că am auzit greierii cântând dimineața. Am povestit unui prieten care mi-a spus că ei au cântat mereu dar eu nu i-am auzit, nu mi-am făcut timp, atenție pentru ei.
Oare pe lângă câte trecem neatenți, nepăsători, grăbiți, ca și cum am fi nemuritori iar lumea ar fi acolo pentru noi oricând, oricât?
De ce ajungem să apreciem ceva când nu îl mai avem, pe cineva, atunci când pleacă?
Am auzit într-un podcast că veștile proaste țin de jurnalism, veștile bune țin de publicitate. Poate că modul de comunicare în social media a avut un impact asupra a ceea ce oamenii consideră ca important de transmis. Sau poate că, așa cum ne învață domeniul neuroștiințelor, creierul e mai predispus să dea atenție veștilor negative. Dar parcă îl putem instrui, remodela, nu? Parcă se discută despre neuroplasticitate.
Când te confrunți cu situații aproape de limită, începi să apreciezi abordări mai echilibrate, unele în care vezi și urâțenia dar și frumusețea, răul și binele, grotescul și sublimul. Atunci îți dai seama că, de multe ori, ai umblat prin viață cu ochelari de cal sau cu privirea întoarsă către interior, că ai uitat să te lași surprins, fascinat, cucerit, sedus, încântat de frumusețea unui loc, a unei opere de artă, a unei ființe, a unui citat, a unei cărți.
Vă invit să vă gândiți din când în când la îndemnul de la Paris: La vie est belle; et vous êtes comme elle!
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.