Tu ce faci când redactezi un text, scrii sau dactilografiezi? Mi se întâmplă des la cursuri ca participanții, când primesc cele două elemente constante ale kit-ului lor, caietul de notițe și o trusă cu pix și creion, să comenteze glumeț că n-au mai scris de mână din facultate sau că singurul lucru pe care îl mai scriu de mână este semnătura. Glumesc și eu cu ei (scoateți o foaie de hârtie…), și de cele mai multe ori îmi reprim pornirea de a-i îndemna să scrie mai mult. Eu folosesc destul de mult hârtia și creionul. Am un carnet cu de toate pe care trec liste ”to do”, gânduri răzlețe, idei sau citate care mi-au plăcut, scheme, schelete de curs, texte ca cel de față, și lista poate continua. N-am renunțat cu totul nici la obiceiul desuet de a scrie scrisori. Mereu mi s-a părut că este doar o obișnuință de filoloagă, un fel de-a face lucrurile care mi se potrivește mie și altor câțiva, tot mai puțini în zilele noastre. Așadar nu am susținut decât arareori cauza scrisului de mână, înțelegând că mijloacele digitale sunt mai convenabile, mai potrivite poate pentru felul și ritmul în care facem majoritatea lucrurilor astăzi.
În rarele ocazii în care am pledat pentru mijloacele manuale, cum le mai alint câteodată, am făcut-o pornind de la experiența mea, deci oarecum intuitiv. Scrisul de mână mă ajută să îmi organizez gândirea, obișnuiam să spun. Iubesc această liniște anume, în care pun totul deoparte și sunt doar eu cu foaia de hârtie, stiloul și gândurile mele. N-am înțeles niciodată prin ce mecanism, însă am observat de-a lungul timpului că scrisul de mână îmi aduce claritate în idei, că mi-e mai ușor să le formulez, că în spațiul dintre gând și gest găsesc cuvântul potrivit, precis. Toate astea mi se păreau argumente personale, deci de o relevanță limitată.
M-am întrebat dacă știința aduce vreo dovadă în sprijinul acestei pledoarii subiective. Și am aflat că da, s-au făcut de-a lungul timpului numeroase studii care arată că scrisul de mână ajută la dezvoltarea a ceea ce numim în termeni populari ”gândirea profundă”. De exemplu, un studiu din 2014 care a urmărit grupuri de studenți care luau notițele la cursuri prin mijloace diferite a arătat că studenții care au luat notițele de mână au răspuns mai bine la întrebările conceptuale de după curs decât cei care au luat notițele pe laptop.
Psihologia cognitivă face diferența între procesarea superficială a informației (sau ”lower-order thinking”) și procesarea profundă (sau ”higher-order thinking”). De exemplu, recunoașterea cuvântului ”câine” și a sensului lui de bază este un tip de procesare superficială. În schimb, folosirea lui cu sens metaforic sau umoristic este un exemplu de procesare profundă. Studiile arată că scrisul de mână dezvoltă pe termen lung gândirea profundă prin integrarea cunoștințelor noi cu cele existente, organizarea conceptuală și crearea de idei noi, pentru a numi doar câteva dintre procesele cognitive superioare pe care le favorizează.
Nu vă ascund că m-a bucurat să constat că știința mi-a dat dreptate. Așa că, umanistă până la capăt, am să închei cu îndemnul impetuos și încă actual, se pare, al lui Heliade-Rădulescu: ”Scrieți, băieți (și fete), numai scrieți!”
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.