Într-un scurt video parodie văzut recent pe rețele Rusia declara război României. România, reprezentată de o doamna la ghișeu cere pe un ton rece, plictisit birocratic, dosar cu șină, declarația în copie și original și taxa de depunere care se ia la alt ghișeu.
M-am amuzat, firesc, dar mi-am adus imediat aminte de anul 2010 când la un hotel din Denver, Colorado am rugat recepționistul să îmi pună ștampila pe factura. Nu o sa uit niciodată nedumerirea de pe fața lui precum și stupoarea mea că nu înțelege ce îi zic și mai ales că nu are ștampilă. Mă gândeam ce o să îmi zică mie contabilul. O să îmi refuze înregistrarea facturii care nu era mică deloc. Mi-aduc bine aminte că am făcut și clasicul gest cu bătut cu pumnul în palmă, ștampila, mă înțelegi? Nimic, nu mă înțelegea pentru că nu avea modelul mental al ștampilei. Nu avea conceptul. Îmi spunea că a semnat-o și că asta e suficient și e tot ce poate face pentru mine.
În acel moment la noi părea că un pas revoluționar e acceptarea ștampilelor altele decât cele rotunde. Aceste cutume se schimba greu si ele devin amuzante abia când descoperim inutilitatea sau inadecvarea lor.
Am scăpat în mare parte de dosare cu șină și de ștampilă dar mai sunt și altele poate mai puțin birocratice. De exemplu o coada la ceva, la îmbarcare in avion sau la casa la supermarket, nu poate exista daca apare un spațiu mai mare de 30 cm între oamenii care o formează. Nu e voie, nu se face altfel.
Ce am observat este că au apărut și cutume noi care nu mai sunt legate de nimic din trecut. Aparent daca avem concedii, vacanțe sau orice călătorie este obligatoriu să demonstrăm asta cu poze în original. A, și nu doar peisaje sau ipostaze care ne-au impresionat. Nu e suficient. E nevoie de poze tip buletin cu meniul, băutura, șezlongul cu vedere la picioarele goale expuse spre orizont, autoportrete și poze cu însoțitorii adulți și minori. Mai sunt și altele opționale dar astea par obligatorii. Se accepta format JPEG, color alb negru sau cu diferite filtre. Dacă călătoria include și scop profesional este obligatoriu cel puțin un cadru gen natură moartă cu laptop (preferabil deschis cu un fișier în lucru).
Lăsând ironia acidă la o parte, cred că fiecare avem nevoia sa vorbim despre noi într-un fel sau altul și o facem inevitabil. Unii dintre noi avem și nevoi profesionale pentru a ne construi o imagine de marcă personală. Pe de altă parte, cred că putem face asta fără să ne simțim obligați de o anume manieră sau procedură nescrisă.
Voi ce alte cutume noi ați mai observat?
Weekly Inspiration scris de Lucian M Mihai.