Un subiect fierbinte zilele astea este evaluarea care are loc la finalul a două etape definitorii ale învățământului preuniversitar – mai pe românește evaluarea națională și bacul. N-aș vrea să intru în hățișul dezbaterilor previzibile privind calitatea educației la noi, nivelul copiilor, necesitatea administrării acestor examene și a manierei în care se face șamd. Anul acesta subiectul are pentru mine o conotație personală, pentru că am un copil care tocmai ce ”a dat capacitatea”. Ca părinte m-a preocupat, la fel ca pe mulți alții, să îi ofer un cadru în care să se poată pregăti și să își definească pe cât posibil obiectivele. Este clar un prag important, cel mai probabil primul de dimensiunea aceasta pentru ea și cei din generația ei și cu atât mai sensibil pentru că are loc exact la vârsta la care cam toate acele panoului de comandă, adică ale creierului, o iau razna.
Dincolo de aspectele firești de luat în calcul, de emoțiile inerente, de momentele dificile, gestionate cu mai multă sau mai puțină înțelepciune, m-am condus după o idee care s-a dovedit un ghid bun, acum că privesc în urmă: examenul ăsta este pentru ea în primul rând o lecție de viață. Desigur, există o miză pe termen scurt evidentă și ea atârnă greu în balanță, pentru că determină în ce mediu își va petrece următorii patru ani. Însă, în focul luptelor mai mari sau mai mici am încercat să nu pierd din vedere cu ce va rămâne ea de pe urma acestei experiențe. Mi-am dorit ca aceasta să fie în primul rând o lecție despre tenacitate, despre a face ceea ce este necesar chiar dacă nu vrei, chiar dacă nu îți place, chiar dacă ai senzația că nu mai poți. Chiar dacă simți că nu deții controlul multor factori și că e nevoie în fiecare zi să te remontezi și să-ți concentrezi atenția asupra lucrurilor pe care poți să le controlezi. A ieșit de la examenul de matematică – non-pasiunea ei, ca să zicem așa – strălucind: ”N-am fost așa de mândră în viața mea”. Nici nu mi-aș fi putut închipui o încheiere mai bună.
Ce legătură are asta cu noi, ceilalți, care nu avem examene sau copii cu examene zilele astea? Viața ne oferă numeroase ocazii să ne exersăm anitfragilitatea – un concept adus în atenția publicului larg de Nassim Nicholas Taleb și cartea lui din 2012, ”Antifragile: Things That Gain from Disorder”. Simplu spus, ea este capacitatea de a rezista la și mai ales de a crește în urma șocurilor, volatilității, factorilor aleatorii și a celor stresori. Un fel de reziliență 2.0, dacă vreți. Așadar, ocazii să o exersăm avem berechet, chiar uneori pare că prea multe, în contextul actual. Pe majoritatea nu ni le alegem, sau nu e înțelept să le evităm, așa cum nici pentru copiii de clasa a VIII-a nu este propriu-zis o alegere să nu dea acest examen. Însă putem, ca adulți, să alegem unele dintre ele, sau ce anume vrem să obținem în urma lor. Cum vrem să creștem. Iar asta nu e rău deloc.
Weekly Interaction scris de Alina Doica.