M-am întors aseară de la Amsterdam, unde am fost ca să țin un curs. Asta probabil este partea mai glam a jobului meu, una pentru care poate a devenit destul de râvnit în ultima vreme – ce frumos trebuie să fie, te plimbi, vezi o mulțime de locuri! E un comentariu pe care l-am auzit destul de des. De acord, nu e rău deloc și îmi place enorm acest dinamism care vine la pachet. Cât despre glam, îmi dau seama cum se vede din afară, însă nu ascund faptul că există și niște costuri, câteodată deloc neglijabile.
Uneori spui la la ora 17.30 ”la revedere și mulțumesc pentru implicarea voastră activă” unei grupe, apoi străbați trei sferturi de țară vecină în aceeași seară și spui alteia ”bună dimineața și bine ați venit la cursul de …”, fresh and minty a doua zi la 9.00. Alteori iei trenul de noapte până la Simeria – iată, nu toate destinațiile unde se întâmplă cursuri sunt la fel de glam. Și de cele mai multe ori, în aceste deplasări seara la hotel recuperezi mailuri, trimiți oferte, mai strecori câte un raport sau un call.
Sunt unul dintre acei oameni care cred că fraza work-life balance ar trebui regândită – în primul rând pentru că determină o opoziție practic ridicolă: ori avem viață ori avem work? Nu mă lansez în dezbatere, pentru că subiectul e complex și plin de aspecte, cum zice o glumă. Cred însă că este sănătos să ne definim propria formulă, limitele pe care le trasăm, și să ni le asumăm. Eu una sunt împăcată cu faptul că uneori mai fac și oferte seara într-o cameră de hotel, pentru că mă bucur și de reversul monedei – avantajul unui program flexibil, în care nu ”pontez” programul de la 9 la 5 ar fi doar un lucru, mai sunt și altele. Pentru mine funcționează, la fel cum sunt convinsă că pentru altcineva, cu alte preferințe și alte preocupări, un program mai rutinier, mai stabil, funcționează de asemenea.
Și da, îmi place acest ritm și acest mix, pentru că îmi permite să fac un lucru pe care îl iubesc: să hoinăresc printr-un oraș, indiferent dacă nou sau revizitat, și să-i respir atmosfera. Să merg la întâmplare pe străzi și să îl las să îmi dezvăluie farmecul fugar al locurilor mai puțin cunoscute, al unui colț la care s-au oprit doi vecini să povestească, al unei piațete fără nume în care înflorește o magnolie, al unui bar fără pretenții unde se strâng localnicii. Am plecat și acum cu asta în minte și am descoperit de exemplu, spre încântarea mea teribilă, că dincolo de cele două lucruri pentru care este probabil cel mai cunoscut, Amsterdamul are câteva magazine numai și numai cu rațe de cauciuc – din acelea de baie, în sute de forme, culori și ipostaze. Este genul de detaliu pe care îmi place să îl savurez și iată, a venit mai degrabă din ”muncă” decât din ”viață”.
Weekly Inspiration scris de Alina Doica.