Weekly Inspiration

Am revăzut de curând o scenă din ”Ultimul Samurai”, un film de acțiune care mi-a plăcut mult la vremea lui, și vorbim de 20 de ani deja. În această scenă eroul principal, interpretat de Tom Cruise, este atacat într-o seară, pe strada pustie a unui sat japonez, de câțiva luptători ninja și, deși depășit numeric, reușește să îi învingă, într-o derulare rapidă de imagini de luptă destul de tipice pentru astfel de filme.


Scena în sine nu este o capodoperă cinematografică; nefiind însă nici pe departe o expertă, îmi permit să mă bucur din când în când de câte o băiețeală fără pretenții cum este și acest film. Ce o face deosebită este că, o dată derulată la viteza obișnuită la care se desfășoară evenimentele, există un moment de pauză, camera se oprește asupra feței eroului, și acesta retrăiește scena în slow motion, iar asta ne permite nouă să vedem secundă cu secundă mișcările sale fără greș și să realizăm, o dată cu el, ceea ce tocmai s-a întâmplat.


Urmărind scena m-am gândit că de multe ori ni se întâmplă și nouă același lucru. Prinși în focul evenimentelor cotidiene acționăm de multe ori din instinct. Uneori asta se dovedește salutar, alteori dimpotrivă, ajungem să regretăm lucruri pe care le spunem sau le facem. Desigur, aici totul se complică exponențial – sunt extrem de mulți factori, pe lângă instinct, care determină modul în care ne comportăm într-o situație sau alta, iar relațiile dintre ele sunt complexe și pline de aspecte, cum spune o vorbă. Chiar și eroul nostru nu a acționat din instinct pur, sau mai degrabă instinctul era în mare parte rezultatul antrenamentului său îndelungat de luptător.


Cred însă că merită să ne creăm niște momente de reflecție și să derulăm în slow motion astfel de scene în care tocmai am fost actorii principali. Uneori viața pur și simplu ne ia pe sus, trăim unele clipe la intensitate maximă, totul se întâmplă la o viteză insuportabil de mare – și atunci merită să punem stăpânire pe camera de luat vederi din mintea noastră și facem un rewind, replay, pause. Să retrăim acele momente, să păstrăm ce au avut ele bun și frumos de oferit, să decantăm ce a fost poate dureros, sau am regretat din acțiunile și cuvintele noastre. Și să luăm cu noi pentru viitor ce au avut ele să ne învețe.


Weekly Inspiration scris de Alina Doica.