Entuziasmul, o floare rară

Cuvântul “entuziasm” are origini grecești: vine de la en (în) și theos (zeul interior), de inspirație divină.
Cumva, mulți oameni au pierdut acest entuziasm, dacă l-au avut vreodată, iar blazarea pare să fie o mască la modă.


Știu însă câțiva oameni al căror entuziasm este molipsitor. Una dintre aceste persoane este tânără, are puțin peste 30 de ani, și a trecut prin niște încercări mari recent, din punct de vedere al sănătății. În toate lunile în care a avut de îndurat diverse tratamente, care de care mai complicate, ea a ales să lucreze, când de acasă, când de la birou, să își stabilească întâlniri, așa, ca să își țină mintea ocupată, să nu se lase acaparată și trasă în jos cumva de dificultăți. Îi place ce face și o face cu entuziasm, energie, cu fruntea sus, chiar și în situații în care mulți s-ar fi dat loviți. Poate că vă gândiți că e simplu ce face; nu e deloc.


Această persoană este un model pentru mine, un exemplu de om asumat, responsabil pentru sine, constructiv, care caută luminițe sau le aprinde chiar ea, în tuneluri în care nu existau.
Un alt exemplu este profesorul meu de la Insead. A împlinit anul acesta 80 de ani, călătorește pe toate continentele, scrie enorm, ține cursuri, înoată zilnic 30 de ture de bazin, și are mai multă energie și mai mult entuziasm decât mulți oameni de 30-40 de ani.
Mă gândesc la ei și la alte persoane care mă inspiră cu energia lor, de câte ori am senzația că îmi e greu, că am obosit sau când mi se pare că nu mai pot să fac sigură unele lucruri.


Blazarea stinge lumina și sufocă spiritul, entuziasmul va lumina în întuneric, va deschide căi nebănuite. Tu știi astfel de oameni, al căror entuziasm te inspiră?

Weekly Inspirations scris de Georgeta Dendrino.

Posted in Uncategorized