Cel mai scurt drum către casă, atunci când veneam din zona de nord a Bucureștiului, era pe strada Buzești, apoi pe Berzei. De cele mai multe ori, când nu mă grăbeam, alegeam totuși să o iau pe Calea Victoriei, apoi la dreapta pe Bulevardul Regina Elisabeta. Încă mai fac asta de fiecare dată când vin în București.
La început a fost o alegere de impuls, hai să o iau mai bine pe acolo, îmi ziceam. Ceva parcă mă chema, mă atrăgea să schimb direcția deși știam că va dura mai mult, iar Waze-ul îmi confirma imediat asta după reconfigurarea traseului. După câteva ori în care am ales să fac asta, am devenit totuși curios să înțeleg mai bine de ce o fac, mai ales că uneori chiar dura mai mult iar simplul răspuns că îmi place mai mult pe acolo mi se părea prea facil și incomplet. Ce am descoperit a fost că nu era doar atracția pentru calea Victoriei dar era și fuga de Buzești.
Buzești-Berzei nu doar că arată rău, cu case în paragină alături de blocuri moderne, calcane scorojite și parcări cu noroi dar, pentru mine e ca o rană deschisă de 70 de clădiri demolate, printre care celebra hală Matache sau casa în care a locuit Eminescu cu Veronica Micle. E o călcare în picioare a istoriei, reperelor urbane și a urbanismului în numele fluidizării traficului auto. Buzești – Berzei e încă o aducere aminte că orașul în care locuiam și pe care încă îl iubesc, este orașul european cu cele mai multe distrugeri și demolări pe timp de pace. De asta fugeam către Calea Victoriei care, cu toate neajunsurile ei, e plină de povești, clădiri frumoase iar în ultimii ani plină de viață.
Fugeam ca de război către o zonă de pace. Mi-am dat seama că acestă alegere nu trebuie să fie una punctuală și de impuls, ci poate fi una conștientă și aplicată în multe alte ipostaze în care mici alegeri pot să ne ajute să găsim mai multă pace într-o lume atât de plină de urât și frumos în același timp. Că e vorba de alegerea unui drum, grup de oameni, sau locuri, atât timp cât există opțiuni, poate merită cântărite cele care costă un pic mai mult timp sau un pic mai mulți bani, pentru că poate la capăt e mai multă pace, fie ea sufletească sau estetică. Și-mi aduc aminte aici de conceptul de ”zgomot vizual” pe care mi l-a explicat o prietenă arhitectă și de impactul său încet, imperceptibil dar sigur asupra stării noastre psihice.
Voi ce mici alegeri conștiente faceți pentru a evita zgomote vizuale sau de altă natură?