Am avut recent o senzație de libertate cum nu am mai avut de când eram studentă. Atunci, pe vremuri, când terminam sesiunea, îmi doream ca ziua să nu se termine, să dăinuie sentimentul că lumea este a mea, așa cum era Parisul pentru Rastignac, în romanul Pere Goriot, al lui Balzac.
Când te eliberezi de ceva, poți să te simți îmbătat, amețit de senzația libertății. Atunci îți dai seama că te-ai pus tu în situații care erau împovărătoare, că nu îți era bine, că ai gestionat prost oamenii, relațiile, ce aveai de făcut. Nu vreau să spun că alții au făcut ceva. Cred că nu ne ține nimeni legați nicăieri, decidem singuri dacă stăm undeva sau nu.
Sau poate că a fost un tip de relație, fie ea de serviciu sau personală, din care ai învățat ceva și în care ai dat ceva, dar care a ajuns la final. Cam ca atunci când te urci în tren și te dai jos într-o stație; până acolo ai avut bilet. Nu trebuie să fii în trenul acela până la destinația lui finală, cobori pentru că sunt altele care te așteaptă, de care vrei să te ocupi.
Când ai avut o astfel de senzație, ultima dată?
Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.