Zilele acestea mi-am căutat printre documentele puse bine livretul militar. Cred că se poate intui de ce mi-a venit să fac asta tocmai acum. A fost un bun moment de rememorare și de reflecție. M-am întrebat cât aș fi eu de relevant dacă aș fi chemat ”sub arme”. Ca să folosesc terminologia formală, am ”satisfăcut serviciul militar” la arma protecție civilă. Și iată cum poți să ai în aceeași propoziție: satisfacție, armă și protecție civilă.
Nu știu cât de satisfăcut a fost statul în urma serviciului meu îndeplinit, dar totuși pe livret scrie că sunt sublocotenent în rezervă. Nu știu cât de ”armă” e protecția civilă, dar știu că a proteja civili implică și un fel de luptă și riscuri. Am încercat totuși să îmi aduc aminte de lucrurile făcute în armată în afara instrucției militare de bază. După 24 de ani, îmi aduc foarte vag aminte de proceduri de evacuare la cutremur, sisteme de evacuat răniți, triaje, utilaje, instrumente și instalații de protecție C.B.R.N. (chimică, biologică, radiologică şi nucleară). E cert că nu aș fi relevant și că aș avea nevoie de un stagiu nou de pregătire.
Mai e un lucru de care sunt sigur. Sunt sigur că în toate cursurile și instruirile de atunci nu am făcut nimic legat de comunicarea cu oamenii/populația civilă în timp de criză. Toată atenția și pregătirea era pe proceduri, reguli și echipamente, iar oamenii pe care îi salvam erau manechine. Ori, într-o situație reală, în care vorbim de un dezastru, modul în care îi salvezi/evacuezi pe oameni nu ține doar de procedură și echipamente, ci și de cum reușești să îi liniștești, să îi faci să coopereze, așa cum în orice situație de criză contează cum comunici.
Desigur, de atunci, echipamentele au evoluat, sunt sigur că și instruirea se face altfel decât într-o armată non NATO din anii 90, și mă bucur că protecția civilă este acum o structură profesionistă în care nu activează recruți care sunt pregătiți doar 6–9 luni. Și probabil, asta e valabil în orice organizație, companie sau instituție care poate la un moment dat să se confrunte cu crize. Lucrurile au evoluat în mod cert. Și totuși dacă mă uit la cum arată comunicarea în timp de criză în jurul nostru, mai ales în ultimii ani în care crizele se tot succed, nu cred că aș greși dacă zic că aici nu se simte evoluția.
Performanțele, că vorbim de purtători de cuvânt, responsabili, șefi de organizații, instituții sau politicieni, sunt în cele mai bune cazuri mediocre. Actorii în cauză dau senzația de cele mai multe ori că nu pot avea un discurs liber, empatic, relevant. Chiar și când nu citesc, căci de multe ori citesc, pare că au în față un prompter. Îi asculți dar parcă nu auzi un om vorbind, ci vezi un text cu fraze seci, reci, cazone și formale. Iar dacă de uiți din nou la om mai cu atenție, nu vezi un adult care transmite curaj, empatie și soluții. Vezi un școlar timorat, scos la tablă, citind cu stângăcie un text scris de altcineva.
Cea mai bună cale de a adânci o criză, nu de a o rezolva, este să scoți un prost comunicator în față. Și la câte livrete militare, active sau în rezervă se regăsesc în spațiul public la noi, aș putea să concluzionez că în continuare, nu se face formare și pregătire pe comunicare. În plus, am senzația că se mai și copiază la examene.
Weekly Inspiration scris de Lucian M Mihai.