Weekly Inspiration

Pe 23 februarie scriam aici, în locul pe care noi îl numim Weekly Inspiration, un mic articol despre roller coaster-ul în care parcă ne-am urcat fără voie de ceva ani încoace. Vorbeam atunci de perspectiva războiului ca de o următoare turnantă abruptă ce părea că urmează.
A doua zi, deja, pe 24 februarie, turnanta a și început. Scriam atunci că, atunci când realitatea devine ambiguă, când lucrurile ce par certe devin impredictibile, când multe lucruri devin mai complicate și mai greu de înțeles, nevoile noastre psihologice de claritate, de simplificare și de anticipare devin atât de mari încât ne pot afecta capacitatea de analiză, de reflecție, și logica. În consecință, în loc să analizăm și ne explicăm lucruri, dezvoltăm convingeri și credințe.


Sugeram atunci că e bine să ne recunoaștem reacțiile instinctuale, să evităm judecățile emoționale, să ne ferim de postulate și de a clasifica lucrurile în alb și negru. După 20 de zile de când a început războiul de lângă noi, cred în continuare că e bine și ne ajută să folosim gândirea critică, că e nevoie să ne informăm mai bine și să nu ne grăbim să judecăm pripit lucrurile.


Totuși, după aceste 20 de zile, simt nevoia să adaug ceva. Cred că avem nevoie să ne ascultăm și intuiția, cred că avem nevoie de anumite instincte și că ne ajută să avem anumite convingeri și credințe ferme. În astfel de vremuri, cred că poate cel mai dăunător lucru pentru starea noastră individuală și colectivă este ambiguitatea morală. Iar un război nu e niciodată doar un conflict militar, e și unul informațional în care narațiunile aruncate pe câmpul de luptă sunt menite să ne atace și busola noastră morală.


Auzim în jur că ”adevărul e undeva la mijloc”, că agresorul e agresor pentru că cineva l-a provocat, că cei care fug de bombe ar trebui ajutați după ce îi ajutăm pe ”ai noștri” mai întâi și vedem chiar că tipul de mașină în care cineva a reușit să fugă, lăsând în urmă tot ce avea, ar trebui să determine dacă și cum e ajutat. Aici cred că trebuie să ne ascultăm instinctul, instinctul de a ne ajuta semenii.


Acum cred că, mai mult ca oricând, e nevoie să avem capacitatea de a deosebi victima de agresor. Aici și acum cred că avem nevoie de câteva convingeri și credințe ferme, fie că ele vin pe un filon creștin sau umanist, pentru că ambiguitatea morală ne zdruncină nu doar psihicul, ci și identitatea și ființa. Pentru restul lucrurilor, economice, politice, militare, sau istorice cred că putem și e bine să fim relativi și nuanțați.


Weekly Inspiration scris de Lucian Mihai.