And just like that…

„Ești luat de sus, cineva foarte tânăr te întreabă dacă ai băgat în priză laptopul, dacă știi să folosești Instagram, ca și cum îți lipsește un neuron;
Cineva care are jumătate din vârsta ta, te întreabă ce experiență de lucru și de viață ai, cum dovedești că știi ce înseamnă să lucrezi cu oamenii;
Cineva crede că știe mai bine decât tine ce culori de canapea și mobilă e mai bine să ai în casă;
Cineva te jignește grav, așa, într-o doară, apoi continuă conversația, ca și cum nimic nu ar fi fost spus; când rămâi blocat, ezitând dacă să dai replica, ești întrebat: ‘mai ești, s-a întâmplat ceva?’, cu o candoare ce te lasă cu ochii mari, rătăcind în gol;
Parcă îți vine mai ușor, măcar o dată pe an, să te alaturi mulțimii adunate în valea plângerii, ca să îți dai voie să obosești puțin;
Te dor încheieturile de la umăr fără să fi făcut vreo mișcare greșită, iar asta îți arată că nu mai ai 30 de ani;
Analizele nu îți mai ies bine, deși nu ai făcut ceva greșit, ai avut grijă cu mâncarea (ok, nu cu dulciurile, dar altfel ai respectat niște reguli);
Parcă suporți mult mai greu iarna, frigul, deși altă dată îți plăcea să simți fulgii de zăpadă pe limbă, pe obraji, să mergi prin nămeții de pe străzi;
Îți dai seama că ești singur, mai ales când îți e greu;


Dar…
Întâlnești câte o minte sclipitoare ce are suficiente informații încât să te poarte prin filozofie, literatură, marketing, sociologie, psihologie, politică, branding, istorie, și îți revine încrederea în această lume, te simți cel mai norocos om;
Întâlnești câte o persoană în mediul online care are mereu câte ceva bun de spus, care parcă nu era acolo când a fost împărțit negativismul pe lume, și iar te simți norocos;
Dai peste câte o carte pentru care merită să te trezești mai devreme, merită să dormi mai puțin, merită să continui pentru că, iată, poți trăi mai multe vieți prin scrierile mari ale lumii;
Așa, dintr-o dată, unii oameni ne vor desconsidera, lua de fraieri, ne vor da sfaturi despre cum să facem cu propria firmă, despre cum să ne schimbăm părul, genele, machiajul, cu cine să ieșim, și câte multe altele. Feedbackul este bun, însă puțină smerenie nu ar strica. Altfel, aș zice că uneori e bine să ne repetăm câteva din versurile poetului: ‘De te-ndeamnă, de te cheamă, tu rămâi la toate rece’, ‘ ce e val, că valul trece.’


Weekly Inspiration scris de Georgeta Dendrino.

Posted in Uncategorized