Solitudinea, un lux?

”(…) Însă mă tot gândesc de atunci la ceea ce am putea face când avem un manager toxic.

Aș putea să închei rapid acest text cu îndemnul pe care poate că vi-l amintiți din filmul Forrest Gump: ”Run, Forrest, run!”. În traducere foarte liberă, ar fi un fel de ”Fugi cât vezi cu ochii!”. Dar ar fi prea simplu și nu întotdeauna e posibil. Iată câteva scenarii posibile care ne fac să rămânem cu un manager toxic:

Când avem familie de întreținut, e greu să aplicăm îndemnul de mai sus. Ne trebuie un plan, alternative viabile, e necesar să fim buni la ceva, să ne cunoască lumea.

Când nevoia noastră de stabilitate este foarte mare, e greu, din nou, să adoptăm abordarea lui Forrest Gump. Ceva parcă ne ține legați de glia pe care o reprezintă acel job, acea firmă reprezentată de managerul toxic. E ca și cum rădăcinile noastre s-au adâncit acolo și ne e greu să ne rupem. Vorba unei cunoștinte de-ale mele: ”Better the devil that you know than the one you don’t know”, adică un fel de: ”Măcar pe dracul ăla îl cunoaștem, știm ce-i poate pielea, peste tot sunt din ăștia”. (…)”

Georgeta Dendrino vorbește despre #toxicleadership, într-un articol nou pentru Revista Cariere.

Vei găsi acolo atât modalități de identificare a comportamentelor toxice, cât și soluții pe care le ai la îndemână pentru a le gestiona.

Poți citi articolul în întregime aici: https://revistacariere.ro/…/contribuito…/solitudinea-un-lux/